Ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a ordonat miercuri retragerea forțelor ruse de pe malul drept al fluviului Nipru, în regiunea ucraineană Herson, care include capitala regiunii, cu același nume, ținta unei vaste contra-ofensive ucrainene, relatează AFP.

”Procedați la retragerea militarilor”, a anunțat la televiziune Serghei Șoigu, în urma unei propuneri în acest sens a comandantului Operațiunilor ruse în Ucraina, generalul Serghiei Surovikin.
”Manevrele retragerii militarilor vor începe foarte rapid”, a dat asigurări generalul.
Această retragere constituie o nouă înfrângere pentru Kremlin, având în vedere că Hersonul a fost principala poziție rusă, după cucerirea orașului în primele zile ale ofensivei ruse în Ucraina. Este vorba despre singura capitală de regiune din Ucraina pe care Moscova a putut-o revendica.
Potrivit generalului Surovikin, Rusia își va reorganiza linia de apărare pe celălalt mal al Niprului - o barieră naturală, care curge la sud de orașul Herson.
Sursa: Adevarul Zilei