E levii cer măsuri rapide, astfel încât școlile să fie pregătite pentru desfășurarea cursurilor în valul 5 al pandemiei. Ei spun că o altă vacanță forțată sau o perioadă lungă de școală online va spulbera și ultima fărâmă de încredere a populației în școala românească.
Elevii cer măsuri rapide, astfel încât școlile să fie pregătite pentru desfășurarea cursurilor în valul 5 al pandemiei. Ei spun că o altă vacanță forțată sau o perioadă lungă de școală online va spulbera și ultima fărâmă de încredere a populației în școala românească.
"E absolut elementar să ne asigurăm că valul 5 al pandemiei nu ne ia, din nou, pe nepregătite, la fel cum s-a întâmplat în mod sistematic în ultimii doi ani. Guvernul trebuie să adopte o serie de măsuri urgente pentru a preveni riscul de infectare comunitară, dar și pentru a putea menține școlile deschise cu prezență fizică pentru cât mai multă vreme. Altă vacanță forțată sau o perioadă de școală online generalizată pur și simplu vor asasina și ultima fărâmă de încredere a populației în școala românească", a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Silviu Morcan, potrivit unui comunicat remis presei.
CNE solicită introducerea obligativității testării pe bază de salivă pentru toți elevii și pentru întregul personal din învățământ, bisăptămânal, printr-o procedură clară care să se poată efectua în spațiul școlar; ambalarea testelor în kituri individuale, "fără a fi nevoie de sortarea pieselor vrac".
Reprezentanții elevilor doresc adoptarea unui algoritm/unei matrici de calcul în baza căruia/căreia să se decidă scenariul de funcționare a unei școli, incluzând mai mulți parametri, precum rata de vaccinare a elevilor și a profesorilor, incidența din localitate, suprapopularea claselor, utilizarea transportului în comun de către populația școlară, scrie Agerpres.
Totodată, CNE cere și dotarea școlilor cu materialele sanitare necesare și adoptarea unei instrucțiuni la nivelul Ministerului Sănătății, în așa fel încât să existe o procedură "clară" de dezinfectare după fiecare schimb de clase, dar și pilotarea și, apoi, extinderea unui program de tipul "testare în curtea școlii", prin intermediul căruia, în zilele de weekend, în baza unei cereri prealabile, elevii și personalul didactic să aibă posibilitatea de a se testa gratuit împotriva COVID-19, prin teste rapide antigen administrate de personal specializat din cadrul DSP - cu prioritate în unitățile de învățământ care nu dispun de un cabinet medical.
Sursa: Mediafax