Elena Udrea, prinsă în Bulgaria după ce a fugit din România. Fostul ministru a fost condamnat la 6 ani de închisoare

Elena Udrea, prinsă în Bulgaria după ce a fugit din România. Fostul ministru a fost condamnat la 6 ani de închisoare
Condamnarea fostului ministru Elena Udrea la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute rămâne definitivă după ce ICCJ a respins joi contestația în anulare depusă de aceasta.
Condamnarea fostului ministru Elena Udrea la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute rămâne definitivă după ce ICCJ a respins joi contestația în anulare depusă de aceasta.
UPDATE. Elena Udrea a fost reținută joi pe teritoriul Bulgariei, în apopiere de vama Kulata (Grecia). Fostul ministru a părăsit joi dimineață România, în cursul zilei primind decizia de condamnare la 6 ani cu executare în dosarul „Gala Bute”.
„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, transmite IGPR.
Potrivit informatiilor noaste, Elena Udrea a ieșit azi din țară cu un autoturism condus de un bărbat, în jurul orelor 11.20, prin punctul de frontieră Giurgiu. Însă, în urmă cu o oră și jumătate a fost localizată la punctul de frontieră Kulata dintre Bulgaria și Grecia. Acum se fac demersurile legale pentru trimiterea ei în România.
Udrea era însoțită de Alexandru Vasile, 49 de ani, el conducea mașina cu care a plecat fostul ministru.
Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire generală joi, după prânz, coform site-ului IGPR, după ce a fost joi dimineață condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Udrea nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată.
„Împotriva numitei Udrea Elena – Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul București – Secția I Penală, fiind condamnată la 6 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu”, se arată în mesajul postat la rubrica „persoane urmărite” de pe site-ul IGPR.
Știrea inițială
În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a depus o contestație prin care solicita anularea condamnării de 6 ani închisoare, avocații săi invocând decizia Curții Constituționale privind modalitatea nelegală de constituire a completurilor de cinci judecători de la Instanța supremă.
"Cu majoritate, respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și condamnații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe și Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017", se arată în decizia ICCJ.
Curtea mai constată că, prin încheierea nr. 210 din data de 19 decembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. 3168/1/2018, reunit la prezenta cauză, s-a dispus admiterea cererii formulate de contestatorul condamnat Obreja Rudel privind suspendarea executării sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. 2303/1/2017 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare. Constată și că, prin încheierea din data de 20 decembrie 2018, s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 2303/1/2017, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare, în ceea ce îi privește pe condamnații Udrea Elena Gabriela și Breazu Liberiu Tudor.
În martie 2017, instanța supremă a condamnat-o pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la șase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declarații false sau incomplete. Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Ana Maria Topoliceanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul mnistru al Economiei Ion Ariton a fost achitat.
Fostul consilier al Elenei Udrea Ștefan Lungu a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită.
Procurorii au arătat în rechizitoriu că, în 24 iunie 2011, a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunț de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) și SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box. În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.
Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și au fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană”, potrivit procurorilor.
Anchetatorii au susținut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuție la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluții în cazul încheierii contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice.
Sursa: Libertatea Zilei
Urmărește știrile Cancanul Zilei și pe Google News



























