Fostul ministru Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a fost adusă joi în România.
Fostul ministru Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a fost adusă joi în România.
Udrea a fost adusă în România la câteva zile după ce autoritățile judiciare bulgare au decis extrădarea sa. Ea a fost preluată de o mașină a Administrației Naționale a Penitenciarelor, la Vama Giurgiu. Joi seară, ea a ajuns la Penitenciarul Târgșor.
La Penitenciarul de femei Ploiești - Târgșorul Nou, Udrea se va afla, timp de 21 de zile, în carantină într-o cameră ce îi va asigura un spațiu minimum de 4 metri pătrați.
Ulterior, având în vedere domiciliul, ea va continua executarea pedepsei în același penitenciar, în regim ce ar putea fi închis sau semideschis.
Penitenciarul Ploiești-Târgșorul Nou are celule concepute pentru cazarea la comun.
"Elena Udrea va avea puse la dispoziție articole de cazarmament (saltea, lenjerie de pat, pătură și pernă), conform normativului existent și valabil pentru toate persoanele condamnate din sistem. Elenei Udrea i se va asigura zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum două ore, în curți de plimbare amenajate. Dacă fostul politician nu va opta să presteze muncă ori să participe la alte activități în afara camerei, perioada minimă de plimbare în aer liber va fi de 3 ore, indiferent de regimul de executare. Hrana Elenei Udrea se va realiza în baza unui meniu diversificat pentru fiecare normă de hrană, cu menționarea normelor asigurate la mic dejun, prânz și cină. Meniurile sunt avizate de către medicul șef, acestea fiind afișate, zilnic, în cadrul fiecărei secții de deținere. Asigurarea menținerii legăturii cu mediul de suport este realizată prin intermediul vizitelor, comunicărilor on-line si prin apeluri telefonice efectuate prin intermediul telefoanelor amplasate în interiorul camerei. Mai mult, Elena Udrea va beneficia de televizor amplasat în camera de deținere, precum și de publicații, emisiuni radiofonice și televizate”, au mai arătat sindicatele din penitenciare.
Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, în data de 7 aprilie, ea părăsind țara înainte de pronunțarea sentinței.
Sursa: Libertatea Zilei