Actualitate· 4 min citire

Anchetă a Poliției din Gorj, după ce o polițistă a fost agresată de către doi colegi, chiar în sediul unei secții a instituției

Anchetă a Poliţiei din Gorj, după ce o poliţistă a fost agresată de către doi colegi, chiar în sediul unei secţii a instituţiei

Anchetă a Poliţiei din Gorj, după ce o poliţistă a fost agresată de către doi colegi, chiar în sediul unei secţii a instituţiei

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 1 mai 2023, 17:09

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj este zguduit de un scandal, după ce doi polițiști de la biroul Control Intern au fost acuzați că au agresat o colegă polițistă, șefa unui post de poliție rural. Cei doi ar fi încercat să ia telefonul colegei lor, în care s-ar fi aflat probe compromițătoare la adresa unui șef din IPJ Gorj, nemulțumit că a fost sancționat după ce a fost prins încălcând Codul Rutier. Oficialii Poliției județene refuză să dea amănunte despre această situație, precizând că ”având în vedere calitatea persoanei, rezultatul verificărilor va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea analizării și dispune conform competențelor”.

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj este zguduit de un scandal, după ce doi polițiști de la biroul Control Intern au fost acuzați că au agresat o colegă polițistă, șefa unui post de poliție rural. Cei doi ar fi încercat să ia telefonul colegei lor, în care s-ar fi aflat probe compromițătoare la adresa unui șef din IPJ Gorj, nemulțumit că a fost sancționat după ce a fost prins încălcând Codul Rutier. Oficialii Poliției județene refuză să dea amănunte despre această situație, precizând că ”având în vedere calitatea persoanei, rezultatul verificărilor va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea analizării și dispune conform competențelor”.

Scandalul dintre doi polițiști de la Control Intern din cadrul IPJ Gorj și o colegă, șefă de post la Poliția Negomir, ar fi avut loc în sediul postului Poliției Rovinari, scriu jurnaliștii de la gorjonline.ro.

Conform acestora, polițista ar fi refuzat să le dea celor doi colegi de la Control Intern telefonul mobil în care aceștia suspectau că existau probe compromițătoare la adresa unui alt polițist, șef al Poliției Turceni.

”Pe 19 octombrie, anul trecut, agent principal de poliție Vasile Brănescu, ajutor șef Post Poliție Fărcășești, l-a oprit în trafic pe subcomisarul de poliție Claudiu Ionuț Pardos, șeful Poliției Orașului Turceni, iar pentru unele nereguli care intrau sub incidența Codului Rutier i-a reținut certificatul de înmatriculare și i-a retras plăcuțele cu numărul de înmatriculare al autoturismului. Măsura a fost una corectă și asta a decis, la începutul acestei luni, și Judecătoria Tg-Jiu, ca primă instanță, după ce subcomisarul Pardos a contestat procesul verbal de constatare a contravenției, numai că, șeful Poliției Turceni nu s-a limitat doar la demersul legal. După o vreme de la momentul în care a fost sancționat, subcomisarul Pardos a aflat că agentul principal Brănescu, cel care îndrăznise să-l oprească în trafic, ar fi fost într-un sejur la Rânca, împreună cu alte familii, din care făceau parte și polițiști și, nu se știe cu exactitate în ce împrejurări, acesta ar fi spart o ușă a imobilului în care era cazat, deci era pasibil de o acuzație de distrugere, însă păgubiții nu au depus plângere”, scrie gorjonline.ro.

Pe portalul instanțelor de judecată există un proces prin care Claudiu Pardos a dat în judecată IPJ Gorj, contestând un proces-verbal, proces pe care polițistul l-a pierdut în 6 aprilie, decizia nefiind definitivă.

Conform jurnaliștilor locali, șeful Poliției Orașului Rovinari, comisarul de poliție Minel Sanda, ”s-a autosesizat” în urma incidentului de la Rânca și a cerut Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci să cerceteze ce s-a petrecut acolo, iar dosarul a ajuns la Compartimentul de Control Intern al poliției gorjene.

Potrivit sursei citate, la finalul săptămânii trecute, doi polițiști de la Control Intern au cerut șefei Postului de Poliție  Negomir telefonul mobil în care cei doi credeau că există imagini cu incidentul de la Rânca. Polițista s-a opus, iar cei doi colegi ai săi ar fi devenit agresivi, în momentul altercației ecranul telefonului spărgându-se și rănind-o pe polițistă. Aceasta a ajuns la spital la doua zi, conform sursei citate.

Solicitați să exprime un punct de vedere în legătură cu cele relatate, oficialii Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au refuzat să dea detalii, confirmând că o femeie de 33 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, medicii fiind cei care au sesizat că aceasta ar fi fost victima unei agresiuni.

”La data de 29 aprilie a.c., personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a sesizat Poliția Municipiului Târgu Jiu, cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe s-a prezentat o femeie de 33 de ani, care a declarat că în ziua precedentă a fost victima unei agresiuni fizice, acuzând dureri la nivelul membrelor superioare. Având în vedere calitatea persoanei, rezultatul verificărilor va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea analizării și dispune conform competențelor”, a transmis IPJ Gorj, luni după-amiază, prin purtătorul de cuvânt. Acesta nu a putut fi contactat pentru a da alte detalii.


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Cancanul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate