Ana Morodan, influencer, a recunoscut după ce a ieșit din arest că a greșit, transmițând pe Instagram un mesaj către cei care o urmăresc: "Nu faceți ca mine. Să nu va credeți mai puternici decât viața, să nu va lăsați seduși de celebritate".
Ana Morodan, influencer, a recunoscut după ce a ieșit din arest că a greșit, transmițând pe Instagram un mesaj către cei care o urmăresc: "Nu faceți ca mine. Să nu va credeți mai puternici decât viața, să nu va lăsați seduși de celebritate".
"Pentru copiii și tinerii care mă urmăresc și care visează să fie și ei influenceri. Nu faceți ca mine. Să nu va credeți mai puternici decât viața, să nu va lăsați seduși de celebritate și să riscați totul pentru asta. Să nu vă faceți că zâmbiți și că sunteți fericiți când nu mai e niciun pic de soare în viața voastră. Nu merită. Pentru toți ceilalți, am greșit, îmi pare rău că v-am dezamăgit și sunt recunoscătoare că n-am făcut și mai mult rău", a scris ea pe rețeaua de socializare.
"Am vrut doar să fiu o fată iubită și fericită. Acum mi-aș dori să fie posibilă o lume că într-o poveste pe care am auzit-o odată într-o comunitate din Africa, când un om greșește, tot satul vine și îl mângâie și îl îmbrățișează. Ei cred că toți suntem buni și avem nevoie mai mult că oricând de înțelegere și dragoste umană, atunci când greșim. Fiind blânzi cu cel care a greșit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveți grijă de mintea și sufletul vostru”, a transmis Ana Morodan într-un mesaj postat pe contul său de Instagram.
Morodan a declarat la ieșirea din arest, unde s-a aflat după ce a fost prinsă de poliție conducând sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive și fără carnet de conducere, că nu a consumat droguri și că rezultatul pozitiv al testului care i-a fost făcut a fost determinat de somniferele pe care le ia în baza unei rețete.
Ana Morodan a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore după ce nu a oprit la semnalele acestora, a lovit două mașini și a refuzat să fie testată pentru depistarea alcoolului și a substanțelor psihoactive. Ulterior, ea a fost plasată sub control judiciar.
Conform poliției, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au efectuat, marți, semnal regulamentar de oprire unui autovehicul, însă Ana Morodan, aflată la volan, nu s-a conformat, ci și-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule. În urma accidentului de circulație au fost înregistrate doar pagube materiale.
Morodan a refuzat să fie testată pentru substanțe psihoactive și alcool, refuz pe care l-a exprimat și când a fost dusă la INML în vederea prelevării de mostre biologice.
A fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal.
Mai târziu, în jurul orei 22.20, Ana Morodan a fost din nou oprită în trafic pe o stradă din sectorul 1.
Potrivit polițiștilor, ea figura deja cu permisul de conducere reținut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.
De asemenea, polițiștii au testat-o aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea preliminară cu aparatul DrugTest a relevat prezența în organism a substanțelor psihoactive.
Sursa: Mediafax