O femeie din Bacău a fost amendată de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, după ce a abandonat pe stradă doi pui de câine, pe care i-a lăsat în fața sediului unei clinici veterinare.

Amenda în cuantum de 3.000 de lei reprezintă pragul minim prevăzut de lege, amenda maximă pentru această contravenție ajungând la 12.000 de lei.
Contravenția a fost acordată vineri, după ce Poliția Județeană Bacău a stabilit că puii de câine în vârstă de aproximativ trei luni au fost abandonați de femeie.
Ea a fost identificată cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă, potrivit News.ro.
Cei doi pui de câine au ajuns în grija unei fundații care se ocupă cu protecția animalelor.
Potrivit legii, abandonarea animalelor constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei.
Tot prin lege, este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, dar și a metișilor acestora, nerespectarea acestei obligații legale fiind contravenție, care se sancționează cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.
Sursa: Mediafax