Prinţul Harry a mărturisit într-un interviu acordat înainte de lansarea cărţii sale autobiografice că i-ar plăcea să-şi „recupereze” tatăl, pe regele Charles al III-lea, şi fratele, prinţul moştenitor William.
Declarația vine în condiţiile în care relaţiile sale cu familia regală au devenit tot mai reci şi mai tensionate în ultimii ani, după căsătoria sa cu Meghan Markle şi mutarea în Statele Unite, relatează BBC.
„Mi-ar plăcea să-mi recuperez tatăl, mi-ar plăcea să-mi recuperez fratele”, a spus Harry într-un interviu înainte de lansarea cărţii sale autobiografice „Spare”, prevăzută pentru 10 ianuarie, notează News.ro.
Dar, pe de altă parte, el spune că „ei nu au arătat absolut nicio dorinţă de a se împăca”, deşi, precizează BBC, nu este clar la cine se referă.
Prinţul Harry a făcut aceste comentarii în timpul unei discuţii cu Tom Bradby de la ITV şi a acordat un interviu şi postului de televiziune american CBS News. Ambele interviuri vor fi difuzate pe 8 ianuarie.
Vorbind cu jurnalistul Anderson Cooper de la CBS, prinţul Harry susţine că s-a simţit trădat înainte de a lua decizia de a renunţa la statutul său de membru regal în activitate.
„Deci, atunci când ţi se spune, în ultimii şase ani: ‘Nu putem da o declaraţie, ca să te protejăm’, dar apoi o faci în cazul altor membri ai familiei, se ajunge într-un punct în care tăcerea echivalează cu o trădare”, a declarat Harry.
ITV a precizat că în interviul său, fiul cel mic al Regelui Charles vorbeşte despre sale relaţiile personale şi dă „detalii inedite” legate de moartea mamei sale, Diana, Prinţesa de Wales.
Filmat în California, unde locuiesc ducii de Sussex, în interviul de la ITV Harry se referă la un moment dat la „scurgerea şi plasarea” de poveşti (în presă) şi adaugă: „Vreau o familie, nu o instituţie. Au impresia că este mai bine să ne păstreze cumva cu aura asta de răi”, adaugă el.
Harry şi soţia sa Meghan au renunţat la îndatoririle regale în martie 2020, spunând că vor să-şi construiască o viaţă nouă în Statele Unite, departe de hărţuirea mediatică. De atunci, ei au criticat modul în care au fost trataţi ca membri ai familiei regale, iar Harry a dezvăluit la un moment dat că fratele său William, Prinţul de Wales, a ţipat la el în timpul unei întâlniri în familie pe care au avut-o pentru a discuta despre viitorul său.
Sursa: Mediafax