Oamenii de ştiinţă australieni vor să încerce să cultive plante pe Lună până în 2025, ca parte a unei noi misiuni dezvăluite vineri, cu scopul de a dezvolta o colonie, relatează AFP.
”Acest proiect este un prim pas către cultivarea plantelor pentru producerea de hrană, medicamente şi oxigen, toate acestea fiind cruciale pentru stabilirea vieţii umane pe Lună”, au spus cercetătorii australieni implicaţi în proiect într-un comunicat.
Brett Williams, un biolog care se ocupă cu plantele la Universitatea de Tehnologie din Queensland, a declarat că seminţele vor fi transportate de nava spaţială Beresheet 2 – o misiune spaţială privată israeliană. După aterizare şi odată ajunse în pământ, seminţele vor fi udate într-o cameră etanşă, iar oamenii de ştiinţă vor urmări orice semne de germinare.
Tipurile de plante vor fi alese în funcţie de capacitatea lor de a rezista la condiţii meteorologice extreme, dar şi în funcţie de viteza germinării lor.
Pe lângă crearea începuturilor vieţii umane pe Lună, această misiune ar putea servi şi ca laborator pentru găsirea de soluţii la problemele de securitate alimentară cauzate de încălzirea globală, a afirmat Caitlin Byrt, profesor la Universitatea Naţională din Australia.
”Dacă putem crea un sistem de creştere a plantelor pe Lună, atunci putem crea un sistem de creştere a alimentelor în unele dintre cele mai dure medii de pe Pământ”, a menţionat ea într-o declaraţie.
Acest proiect este condus de organizaţia Lunaria One, care include oameni de ştiinţă australieni şi israelieni.
Sursa: Libertatea Zilei