Bilanţul deceselor în urma uraganului Ian: Peste 100 de victime

Numărul oamenilor ucişi în Florida de uraganul Ian a crescut, luni, la cel puţin 101, la câteva zile după ce furtuna a atins uscatul cu o putere de Categoria 4, distrugând oraşele de pe coastă şi făcând ca echipele de salvare să caute supravieţuitori, în timp ce comunităţile se confruntă cu sarcina intimidantă de a reconstrui, scrie CNN.

Cel puţin 54 de oameni au murit doar în Comitatul Lee, a declarat, luni, şeriful Carmine Marceno – un bilanţ în creştere faţă de cel anterior de 42 de morţi – iar oficialii de acolo trebuie să răspundă întrebării dacă nu cumva ordinele de evacuare trebuiau emise mai devreme. Alte 24 de morţi au fost raportate în Comitatul Charlotte – în creştere faţă de 12.

De asemenea, uraganul Ian a contribuit la moartea a opt oameni în Comitatul Collier, a cinci în Comitagtul Volusia, a trei în Comitatul Sarasota, doi în Comitatul Manatee şi a câte unuia în comitatele Lake, Hardee, Hendrz, Hillsborough şi Polk, au spus oficiali. Alte patru persoane au murit în incidente legate de furtună când Ian a lovit Carolina de Nord.

Peste 1.600 de oameni au fost salvaţi din calea uraganului Ian în zone din sud-vestul şi centrul Floridei, începând de săptămâna trecută, a declarat duminică Biroul guvernatorului Ron DeSantis.

Acum, când cerul a redevenit senin, locuitorii Floridei care s-au adăpostit în timpul uraganului au revenit – mulţi neavând încă electricitate sau apă potabilă – şi şi-au găsit comunităţile de nerecunoscut.

Peste 491.000 de locuinţe, sedii de firme şi alţi clienţi din Florida nu aveau încă electricitate luni seară, potrivit PowerOutage.us. La Fort Myers Beach, unde echipele de căutare răscolesc prin dărâmături, electricitate ar putea să nu fie restabilită pentru încă 30 de zile, întrucât infrastructura electrică a fost distrusă, a spus managerul Comitatului Lee, Roger Desjarlais.

Garda Naţională va aduce echipe de electricieni în insulele Sanibel şi Pine pentru a evalua pagubele şi a începe să lucreze la restabilirea electricităţii, a afirmat DeSantis.

Mulţi locuitori nu au apă potabilă, fiind emise peste 100 de avertizări că apa trebuie fiartă, potrivit datelor Departamentului de Sănătate din Florida.

În unele zone din Comitatul Seminole, sunt încă inundaţii, iar familii au fost salvate din apele până la brâu în weekend.

Oficialii din Comitatul Lee sunt criticaţi pentru faptul că primele ordine de evacuare obligatorie au fost emise doar cu o zi înainte ca furtuna să atingă uscatul, în ciuda unui plan de urgenţă care sugerează că evacuările ar fi trebuit să se întâmple mai devreme.

DeSantis a spus că oficialii din Comitatul Lee au acţionat corespunzător când au emis primele ordine de evacuare marţi, cu mai puţin de 24 de ore înainte de uraganul Ian să atingă uscatul pe insula Cayo Costa, şi la o zi după ce alte comitate au emis propriile ordine.

Desjarlais a spus că s-a luat decizia de evacuare cât de repede posibil.

”Din păcate, atât de mulţi oameni au ales să nu se evacueze”, a spus el. ”Ştiţi, cred că am mai spus că aveam loc pentru 40.000 de oameni în adăposturile noastre, dar numai 4.000 au venit, ceea ce înseamnă că oamenii au luat decizia conştientă de a nu se evacua (…)”, a arătat el.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI