Grecia a decis să creeze restaurante, baruri, centre comerciale și culturale libere de coronavirus. Mai clar, la aceste locații vor avea voie doar persoanele care s-au vaccinat împotriva coronavirusului.
De asemenea, această țară va obliga anumite grupuri, cum ar fi personalul sanitar, să se vaccineze, pentru a accelera imunizarea populației în fața amenințării noii tulpini indiene a coronavirusului.
Ministrul de stat Giorgios Gerapetritis spune că aceste spații, care din 15 iulie se vor regăsi în cafenele, restaurante sau cinematografe, dar şi stadioane şi alte zone cu posibile aglomerări, vor fi împărţite în două categorii: „libere de COVID” sau mixte.
În primele vor putea intra doar cei vaccinaţi ori care au fost infectaţi în ultimele şase luni, iar în cele din urmă accesul va fi permis persoanelor care au efectuat un test PCR sau un test rapid şi acestea vor fi obligate să poarte măşti.
Se vor efectua controale pentru verificarea respectării acestor măsuri, iar operatorii economici vor putea verifica online certificate de vaccinare prezentate de clienţi.
Spaţiile „libere de COVID”, atât cele în aer liber cât şi cele închise, vor putea funcţiona la 85% din capacitate şi fără obligativitatea purtării măştii. Spaţiile mixte vor putea fi ocupate numai la jumătate din capacitate, în cazul incintelor închise, sau la 70% cele în aer liber, dar cu masca mereu obligatorie.
Cluburile de noapte vor avea dreptul să funcţioneze la capacitate şi mai redusă, în timp ce stadioanele vor fi accesibile numai persoanelor vaccinate, întrucât acolo riscul de infectare este mai mare.