Ministrul agriculturii, Petre Daea, anunță duminică seară, într-o postare pe Facebook, că sistemele de irigații din Teleorman, Olt și Dolj nu mai pot fi alimentate cu apă din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării.
Ministrul arată că apele s-au îndepărtat de țărm, în ciuda măsurilor luate pentru a draga canalele de aducțiune. De asemenea, la Zimnicea, o parte din vadul Dunării s-a transformat în plajă.
„Din cauza faptului ca nivelul Dunării a scăzut, la stațiile de pompare din amenajările Giurgiu – Răsmirești, SPA Pietrișu, amenajarea Viișoara, SPA Roptoare, SPA Gârla Iancului, amenajarea Olt – Călmățui, SPA Dunărea, amenajarea Terasa Corabia, SPA Celei, stația Vâlcovia, amenajarea Sadova – Corabia, SPA L1, amenajarea Nedeea – Măceșu, SPA1 Nedeea, amenajarea Calafat – Băilești, SPA Basarabi, amenajarea Cetate – Galicea Mare, SPA 1, nu mai există nivel de exploatare”, detaliază Petre Daea.
El dă însă asigurări că în perimetrele în care s-a irigat, starea de vegetație a culturilor este bună, iar acestea nu sunt afectate de această situație. În plus, spune că specialiștii vor profita de întreruperea pompării apei în sistemul de irigații pentru a executa diverse lucrări de întreținere.
„Acum toată atenția se îndreaptă spre lucrările de investiții, urmărindu-se graficele de execuție, impunându-se un ritm accelerat al lucrărilor, în așa fel încât să ne realizăm programul de investiții pentru reabilitarea sistemului de irigații din România. Împreună cu directorul general al ANIF, cu specialiștii din teritoriu, am convenit la fața locului să prioritizăm lucrările. Întreruperea pompării apei în sistem o transformam într-o bună oportunitate de executare a lucrărilor în stațiile de pompare și de impermeabilizare a canalelor de aducțiune și distribuție”, anunță Petre Daea.
„Îi asigur pe fermieri că lucrările de investiții din infrastructura principală se vor realiza la timp. Bani avem, să nu mai irosim timpul!” îndeamnă ministrul agriculturii.
Sursa: Mediafax