Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează finanţarea unităţilor de învăţământ speciale particulare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care reglementează finanţarea unităţilor de învăţământ speciale particulare, cu păstrarea limitelor de salarizare prevăzute pentru personalul angajat în unităţile speciale de stat. 

Potrivit legii, finanţarea unităţilor de învăţământ special particulare autorizate provizoriu sau acreditate, a claselor de învăţământ special particular, a elevilor din învăţământul special particular şi a liceelor speciale particulare se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial. 

Consiliile judeţene şi alesectoarelor municipiului Bucureşti asigură finanţarea cheltuielilor salariale pentru cadrele didactice, didactice auxiliare şi nedidactice încadrate în unităţile de învăţământ special particulare şi la clasele de învăţământ special particular în limitele cuantumului salarial al personalului angajat în unităţile de învăţământ special de stat şi în limitele de normare prevăzute de legislaţia în vigoare. 

Impactul bugetar este de 2 milioane lei/an, având în vedere cheltuiala salarială a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic pentru cei 60 de elevi şcolarizaţi în anul şcolar 2020 – 2021, în unităţi de învăţământ speciale particulare. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI