Prezentatorul de televiziune Mircea Radu și partenera lui de viață și-au dorit să plece din agitația Capitalei și să se retragă într-un oraș liniștit de munte.
Mutarea în Piatra Neamț a fost motivată de dorința de a le oferi copiilor un mediu liniștit de creștere și de a adopta un stil de viață sănătos și relaxat, într-un loc care să le permită să petreacă mai mult timp în familie.
Decizia de a părăsi aglomerația din București pentru liniștea unui oraș de munte a fost luată pentru că amândoi au simțit nevoia de o schimbare.
Mircea Radu și soția lui au avut de ales între Piatra Neamț, Brașov și Capitală, însă ea a primit o ofertă profesională în acest oraș și din acest motiv au decis să se stabilească aici.
„Ne-am retras într-un context din viața noastră într-un oraș de munte unde ne-am dorit noi să ne creștem copiii, care pe atunci erau mici. Fetița mea avea doi ani când ne-am mutat în Piatra Neamț. Mi se părea că e așa idilic, că e desprins dintr-un film de la Hallmark, cu mâncare de calitate bună, aer proaspăt și am simțit nevoia să ieșim din viața noastră împreună, toți 4 și să ne mutăm într-un loc în care să avem un alt stil de viață.
A fost o alegere curioasă pentru toată lumea în momentul în care am decis împreună să venim aici. Este adevărat că ne-am dorit să plecăm din București, fiind amândoi în diferite contexte profesionale, în care eram atât de obosiți, dar și pentru că și aici mie mi se oferise un post undeva la o clinică. Aveam șansele să îmi așez lucrurile și viața astfel încât să pot să stau mai mult cu familia mea și cu copiii.
Am avut de ales între Piatra Neamț și Brașov și, desigur, București, pentru că ușa Bucureștiului nu este închisă și niciodată nu va fi închisă în familia noastră, și am venit aici. Ne-am acomodat și ne este deocamdată bine aici’, a explicat ea în podcastul Ceahlăul.
Mai mult decât atât, Raluca Radu a explicat cum se înțelege cu Mircea Radu. Cei doi soți au o relație frumoasă, care este bazată pe iubire și respect. Ei se sprijină reciproc și sunt mereu alături unul de celălalt.
„Este normal între doi oameni care se iubesc și care sunt împreună. La un moment dat, eu am venit către Mircea. De data asta, Mircea a venit către mine. Data viitoare, probabil că eu voi merge către București și tot așa. Important e să fim împreună și să rămânem împreună’, a mai adăugat ea.
Sursa: Tabu.RO
