Infectările noi cu Covid s-au dublat în ultima săptămână. Câte îmbolnăviri am putea avea în august

Numărul infectărilor noi cu coronavirus s-a dublat în ultima săptămână față de cea precedentă, în perioada 27 iunie – 3 iulie fiind înregistrate aproape 8.000 de cazuri, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a declarat, luni, că această creștere nu pune presiune asupra sistemului de sănătate.

Între 27 iunie și 3 iulie au fost înregistrate 7.726 de noi cazuri de infectare Covid, 1.307 pacienți fiind reinfectați. 100% din secvențieri au indicat infectări cu Omicron. Cu o săptămână în urmă fuseseră înregistrate 3.974 de îmbolnăviri.

Potrivit lui Rafila, România, la fel ca alte țări din Europa, trece printr-un moment de creștere rapidă a cazurilor de coronavirus, dar asta nu pune probleme asupra sistemului de sănătate.

Ministrul a declarat că această creștere a infectărilor este cauzată de subvarianta BA5, care este contagioasă și afectează și persoanele vaccinate, și pe cele trecute prin boală.

Rafila a estimat că la începutul lunii augist s-ar putea ajunge la 10.000 de cazuri de infectare cu coronavirus pe zi, acesta fiind scenariul pesimist.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI