Fost producător de la Hollywood, acuzat de de agresiune sexuală

Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein, în vârstă de 70 de ani, va fi acuzat în Marea Britanie de agresiune sexuală.

Acesta este acuzat că a agresat sexual o femeie din Londra în anul 1996, anunţă BBC. Rosemary Ainslie, şefa diviziei speciale de criminalitate CPS, a declarat că acuzaţiile au fost autorizate în urma unei analize a dovezilor strânse de Poliţia Metropolitană. Victimă este o femeie care are acum 50 de ani. 

„Serviciul Procuraturii Coroanei le reaminteşte tuturor celor interesaţi că procedurile penale împotriva inculpatului sunt active şi că acesta are dreptul la un proces echitabil”, a mai spus Ainslie.

De la finalul anului 2017, mai mult de 80 de femei l-au acuzat de comportament sexual neadecvat, iar unele învinuiri fac referire la incidente care ar fi avut loc în urmă cu decenii.

Weinstein a fost condamnat în 2020 la 23 de ani de închisoare penală pentru agresiune sexuală în 2006 şi pentru viol în 2013. La începutul lunii iunie, justiţia americană a respins un recurs al producătorului şi şi-a menţinut hotărârea. Weinstein este în prezent încarcerat într-o închisoare din California, unde aşteaptă un nou proces pentru presupuse agresiuni sexuale împotriva a cinci femei.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI