Array

Parlamentul, convocat după CSAT. România decide dacă va permite SUA să disloce avioane militare la baza Mihail Kogălniceanu

Parlamentul României va fi convocat miercuri pentru a adopta decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind posibila dislocare temporară a unor trupe și a unor avioane de luptă americane pe teritoriul țării noastre, la baza aeriană Mihail Kogălniceanu.

Dacă decizia CSAT va fi transmisă sub forma unei informări, aceasta va fi citită direct în plenul reunit al Parlamentul României, ceea ce presupune convocarea rapidă a parlamentarilor.

În cazul în care decizia va avea forma unei hotărâri, documentul va trebui mai întâi analizat în comisiile de specialitate, urmând ca ulterior să fie convocat plenul reunit pentru dezbatere și vot.

Parlamentarii au fost deja informați să fie disponibili pe parcursul zilei, deoarece o ședință ar putea fi convocată în orice moment, în funcție de rezultatul discuțiilor din CSAT.

Potrivit surselor Realitatea PLUS, dezbaterile sunt așteptate să fie tensionate, în condițiile în care partidele din opoziție și-au exprimat deja dezacordul față de propunerea venită din partea Statelor Unite privind dislocarea unor trupe și a unor avioane de luptă pe teritoriul țării noastre, la baza aeriană Mihail Kogălniceanu.

Teme majore pe agenda ședinței CSAT

Administrația Prezidențială a anunțat că pe ordinea de zi a CSAT de miercuri, 11 martie, figurează principalele teme: 

Situația din Orientul Mijlociu. Implicații pentru România

Evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România

Analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare. 

Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, după ce România a primit o solicitare din partea Pentagonului pentru dislocarea unor trupe și a unor avioane de luptă la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța. 

Baza este considerată una strategică pentru NATO și ar putea reprezenta un punct important de lansare pentru avioanele americane de luptă în contextul conflictului dintre Statele Unite, Israel și Iran.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI