Mii de persoane au protestat, sâmbătă, la Milano împotriva Jocurilor Olimpice (JO) de iarnă, iar manifestația a degenerat rapid în ciocniri violente între un grup de protestatari și forțele de ordine.
Câteva zeci de persoane cu capetele acoperite cu cagule au început să arunce cu pietre şi să tragă cu petarde spre poliţie, care au ripostat cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene. Mai multe persoane au fost arestate.
Forţele de ordine erau în stare de alertă maximă după confruntările violente care au avut loc în timpul unei manifestaţii la Torino în weekendul trecut şi care au dus la peste 100 de poliţişti răniţi.
Protestatarii critică impactul Jocurilor Olimpice asupra mediului și orașului
Manifestanții fluturau pancarte pe care denunțau o serie de probleme, de la utilizarea zăpezii artificiale până la criza locuințelor din bogata capitală financiară și a modei a Italiei. „Jocurile (…) nu mai sunt viabile din punct de vedere ecologic sau social, le-a sunat ceasul”, a declarat pentru AFP Francesca Missana, o manifestantă în vârstă de 29 de ani.
Criticii Jocurilor Olimpice condamnă impactul infrastructurilor, de la clădiri noi la transporturi, asupra mediului montan fragil, precum și utilizarea pe scară largă a zăpezii artificiale, care consumă multă energie și apă. Alții afirmă că Milano a devenit de nelocuit pentru mulți, locuitorii săi fiind confruntați cu o creștere puternică a costului vieții și cu afluxul de noi rezidenți bogați atrași de un regim fiscal avantajos.
„Aceste Jocuri au fost prezentate ca fiind durabile și fără impact asupra costurilor”, a reamintit Alberto di Monte, unul dintre organizatorii manifestației, care a fost convocată de sindicate, asociații pentru apărarea dreptului la locuință și activiști de stânga. „Dar miliardele cheltuite au servit la construirea de drumuri și nu la protejarea munților”, a mai spus el.
Între timp, Milano s-a transformat într-un „Disneyland plăcut pentru turiști”, găzduind o serie de evenimente importante, dar neglijând populația sa. „Să ne recâștigăm orașul, să eliberăm munții”, se putea citi pe un banner, în timp ce pe altul, pe care era desenată o picătură de apă, scria: „Jocurile Olimpice mă usucă”.
Protestatarii cer protecția mediului și critică prezența agenției ICE
Giovanni Gaiani, în vârstă de 69 de ani, a criticat decizia de a se tăia sute de copaci pentru a se construi pista de bob Milano-Cortina, foarte controversată. Alți manifestanți au fluturat zeci de copaci din carton, înainte de a-i întinde pe sol, ca și cum ar fi zăcut acolo unde fuseseră tăiați. „Eliberați muntele, mai puțin ICE, mai mulți ghețari”, se putea citi pe un alt banner.
De asemenea, prezența membrilor agenției americane de control al imigrației ICE, însărcinați cu protejarea delegației americane, a stârnit furia în Italia. Polițiști echipați cu căști anti-revoltă au fost văzuți în apropierea locului manifestației, unde unele persoane defilau fluturând steaguri palestiniene.
