Bianca Drăgușanu nu vrea să mai piardă timpul dacă nu primește câți bani cere.
Vedeta este una dintre cele mai populare vedete din România, iar de curând a dezvăluit care este suma minimă pe care o cere pentru o colaborare.
„Eu sunt eu, nu știu, n-aș accepta orice, evident. Depinde de buget, nu vin nici pe gratis și depinde de rol. Adica nu sunt vreo disperată să apar, ca eu apar și fără să fac ceva. Muncesc de dimineaţă până seara, am zile în care cad ruptă, obosită, şi mă gândesc serios să schimb profilul de activitate.
Mă solicită prea tare, da. Nu ştiu, mă apuc de vândut castraveți în piață. (râde) Am atelierul, da, și clinica unde colaborez, e o clinică de beauty. Și mai am campaniile, extensiile, mai am multe lucruri”, a spus Bianca pentru Cancan.ro.
Întrebată câți bani cere pentru o colaborare, Bianca nu a ezitat nicio secundă: „Minim 3.000 de euro! La orice job, altfel nu, nu mai pierd timpul. Locul de parcare, timpul meu, nu?”.
Bianca Drăgușanu se bucură de succes în afaceri
De câțiva ani buni, vedeta conduce un atelier specializat în rochii de seară și de mireasă, iar contractele de imagine îi aduc sume impresionante.
Încă dinainte să devină populară pe micile ecrane și în spațiul online, vedeta a preferat să fie independentă din punct de vedere financiar. Motiv pentru care a făcut diverse activități pentru a-și câștiga traiul.
La momentul actual, vedeta ar câștiga în jur de 10.000 de euro pe lună, un venit care îi susține stilul de viață. Tot recent, a investit în piața imobiliară din Dubai, iar închierea lunară a apartamentului îi poate aduce 5.000 de euro.
Bianca Drăgușanu a câștigat bani din vânzarea de covrigi. Unul dintre foștii săi iubiți deținea o brutărie și l-a ajutat în afacere. Totodată, achiziționa diverse articole vestimentare de la second hand, apoi le modifica la croitorie și le revindea la un preț de trei ori mai mare.
„Vindeam covrigi. Am avut o relație cu un băiat timp de 3 ani, care avea o brutărie și îl ajutam. Avea mai multe afaceri la care eu participam la momentul ăla și munceam cu el. Munceam cu el și îmi câștigam banii singură. Dintotdeauna mi-am câștigat banii singură. Eu când altele își cumpărau produse cosmetice, eu îmi cumpăram haine de la second hand, le modificam la croitorese și le vindeam triplu față de cât le-am cumpărat. Eram o bișnițară. Ce e rău în asta?”, a spus Bianca Drăgușanu.
Sursa: Tabu.RO
