FRF iniţiază o campanie de ajutorare a refugiaţilor ucraineni

Pentru a veni în ajutorul victimelor războiului din Ucraina, Federaţia Română de Fotbal iniţiază campania „Pentru fotbal, pentru viaţă!”, care se va derula pe întreaga perioadă în care refugiaţii ucraineni vor avea nevoie, informează frf.ro.

“Federaţia Română de Fotbal este alături de cei care suferă în aceste vremuri cutremurătoare pentru umanitate. Conflictul sângeros din Ucraina şi agresiunea armată împotriva unei ţări suverane sunt realităţi dureroase, la care FRF nu poate rămâne impasibilă. Este unul dintre acele momente când viziunea noastră trebuie să capete consistenţă. Şi această viziune poziţionează FRF drept un partener social relevant în România, prin impactul pe care fotbalul îl are la nivelul comunităţii. Una dintre valorile declarate ale FRF este promovarea spiritului de echipă şi acum avem ocazia să ducem această valoare dincolo de gazon şi să ne punem în slujba umanităţii. Solidaritatea noastră faţă de fotbalul ucrainean şi faţă de toate victimele poporului ucrainean va defini codul de conduită al familiei fotbalului.

Ne delimităm de orice opinie care promovează violenţa, xenofobia, agresiunea, soluţiile militare în locul diplomaţiei. Respectul nostru faţă de victime este necondiţionat şi ajutorul acordat va fi neîntârziat. Nu este timp de lecţii de democraţie, de explicaţii. Puterea exemplului este esenţială pentru salvarea de vieţi”, se arată pe site-ul FRF.

Campania ”Pentru fotbal, pentru viaţă!” se va derula atât timp cât victimele războiului din Ucraina vor avea nevoie. “Beneficiem de consultanţă şi sprijin material din partea UEFA, astfel încât să ne putem derula eficient rolul de federaţie avanpost la frontul ucrainean. Vom fi primul tărâm de linişte pentru refugiaţii familiei fotbalului ucrainean. Pentru preluarea refugiaţilor primim sprijinul Ministerului Sportului şi Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Ne vom preocupa de condiţiile de trai ale jucătorilor de fotbal – copii, juniori şi seniori – de familiile lor şi de oficialii fotbalului ucrainean, dar vom acţiona şi pe flux invers, cu ajutoare trimise către Ucraina”, a afăugat FRF.

Forul a precizat că FIFA a acceptat modificarea cadrului regulamentar, astfel încât să fie posibilă integrarea fotbaliştilor ucraineni, temporar, în competiţiile din România. Totodată, este în vigoare oferta de a găzdui în România partidele reprezentativelor Ucrainei, în măsura în care acestea vor avea loc.

“Următorul demers instituţional al FRF este de a inventaria prezenţa tuturor copiilor şi juniorilor fotbalişti din Ucraina refugiaţi pe teritoriul României. Pentru identificarea lor, vom colabora cu afiliaţii noştri din ţară, cu Ambasada Ucrainei şi cu Federaţia Moldovenească de Fotbal. Totodată, Florin Şari, managerul CSR al FRF, va sta la dispoziţie pentru înscrierea directă a refugiaţilor din familia fotbalului. Telefon: +40 786 533 566.

Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă speranţa că această criză umanitară se va încheia cât mai curând, prin încetarea războiului din Ucraina, iar ucrainenii vor reveni la viaţa lor de dinainte. Pe de altă parte, FRF este pregătită să menţină eforturile de ajutorare a victimelor pe toată durata crizei.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI