SUA: ADMINISTRAȚIA BIDEN VREA SĂ ANULEZE DATORII ALE UCRAINEI ÎN VALOARE DE 4,7 MILIARDE DE DOLARI

„Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a luat măsuri cu scopul de a anula unele datorii ale Ucrainei în valoare de aproximativ 4,7 miliarde de dolari, înainte de încheierea mandatului democratului și de revenirea republicanului Donald Trump la Casa Albă. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller.

Congresul Statelor Unite ale Americii a votat în aprilie acordarea unui împrumut de puţin peste 9,4 miliarde de dolari ca sprijin economic şi bugetar pentru guvernul ucrainean. Pentru o jumătate din această sumă a existat opţiunea ca preşedintele Joe Biden să hotărască anularea rambursării, după data de 15 noiembrie.

„Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că acest lucru s-a întâmplat zilele trecute, potrivit Agerpres.

Anularea datoriilor încă poate fi blocată

Purtătorul de cuvânt a mai spus că anularea datoriilor de aproximativ 4,7 miliarde de dolari ale Ucrainei ar putea încă să fie blocată de Congresul Statelor Unite ale Americii.

Preşedintele Joe Biden a dispus accelerarea pe cât posibil a ajutorului pentru Ucraina înainte de plecarea sa oficială de la Casa Albă, pe 20 ianuarie, în contextul temerilor că preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, ar putea limita acest sprijin.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI