REVENIRE PENTRU REAL MADRID ŞI VICTORIE CU 5-2 ÎN FAŢA BORUSSIEI DORTMUND, ÎN LIGA CAMPIONILOR

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 5-2, după ce a fost condusă cu 2-0, marţi seara, pe Stadionul ”Santiago Bernabeu”, în etapa a treia a Ligii Campionilor la fotbal.

Românul Istvan Kovacs a condus la centru această partidă spectaculoasă, o reeditare a finalei competiţiei din sezonul trecut, câştigată de spanioli cu 2-0, pe 1 iunie.

Borussia a făcut o primă repriză remarcabilă şi conducea la pauză prin golurile înscrise de Donyell Malen (30) şi Jamie Gittens (34), deşi madrilenii au avut bare prin Rodrygo şi Jude Bellingham (ambii în min. 37).

Repriza a doua a fost una de excepţie pentru echipa antrenată de Carlo Ancelotti, care a marcat de cinci ori şi a reuşit o ”remontada” completă, profitând şi de mutările defensive făcute de neexperimentatul tehnician Nuri Şahin. Antonio Rudiger (60), Vinicius Junior (62, 86, 90+3) şi Lucas Vazquez (83) au marcat pentru Real, care venea după un eşec la Lille.

Horaţiu Feşnic a condus meciul dintre Girona şi Slovan Bratislava, câştigat de iberici cu 2-0, prin golurile a doi fundaşi,

VfB Stuttgart a învins-o pe Juventus cu 1-0, la Torino, prin golul înscris de El Bilal Toure (90+2). Vicecampioana Germaniei ratase un penalty prin Enzo Millot (86), după ce ”Bătrâna Doamnă” rămăsese în zece jucători, Danilo fiind eliminat (84).

Arsenal a întrecut-o la limită pe Şahtior Doneţk, cu 1-0, prin autogolul portarului Dmitro Riznik, care a apărat apoi un penalty executat de Leandro Trossard (77).

Paris Saint-Germain a fost ţinută în şah de PSV Eindhoven, 1-1. Oaspeţii au deschis scorul prin Lang (34), dar Hakimi (56) a restabilit egalitatea.

Aston Villa a obţinut a treia sa victorie în competiţie, 2-0 cu Bologna, prin golurile reuşite de John McGinn (55), din lovitură liberă, şi Jhon Duran (64).

Cu 2-0 s-a impus şi Sporting Lisabona, pe terenul campioanei Austriei, Sturm Graz. Golurile au fost semnate de Nuno Santos şi Viktor Gyokeres.

Rezultatele de marţi:
AC Milan – FC Bruges 3-1
Au marcat: Christian Pulisic 34, Tijjani Reijnders 61, respectiv Kyriani Sabbe 51.
Cartonaş roşu: Raphael Onyedika (FC Bruges, 40).

AS Monaco – Steaua Roşie Belgrad 5-1
Au marcat: Takumi Minamino 20, 70, Breel Embolo 45+4, Wilfried Singo 54, Maghnes Akliouche 90+7, respectiv Cherif Ndiaye 27 – penalty.

Arsenal Londra – Şahtior Doneţk 1-0
A marcat: Dmitro Riznik (autogol) 29.
Leandro Trossard (Arsenal) a ratat un penalty în min. 77 (a apărat Dmitro Riznik).

Aston Villa – Bologna 2-0
Au marcat: John McGinn 55, Jhon Duran 64.

Girona – Slovan Bratislava 2-0
Au marcat: Miguel Gutierrez 42, Juanpe 73.
Cristhian Stuani (Girona) a ratat un penalty în min. 89 (a apărat Dominik Takac).

Juventus Torino – VfB Stuttgart 0-1
A marcat: El Bilal Toure 90+2.
Enzo Millot (Stuttgart) a ratat un penalty în min. 86 (a apărat Mattia Perin).
Cartonaş roşu: Danilo (Juventus) 84.

Paris Saint-Germain – PSV Eindhoven 1-1
Au marcat: Achraf Hakimi 56, respectiv Noa Lang 34.

Real Madrid – Borussia Dortmund 5-2
Au marcat: Antonio Rudiger 60, Vinicius Junior 62, 86, 90+3, Lucas Vazquez 83, respectiv Donyell Malen 30, Jamie Gittens 34.

Sturm Graz – Sporting Lisabona 0-2
Au marcat: Nuno Santos 23, Viktor Gyokeres 53.

Miercuri sunt programate partidele:
Atalanta Bergamo – Celtic (19:45)
Brest – Bayer Leverkusen (19:45)
Atletico Madrid – Lille (22:00)
FC Barcelona – Bayern Munchen (22:00)
Benfica – Feyenoord (22:00)
Manchester City – Sparta Praga (22:00)
RB Leipzig – Liverpool (22:00)
RB Salzburg – Dinamo Zagreb (22:00)
Young Boys – Inter Milano (22:00)

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI