ZECI DE PERCHEZIŢII DOMICILIARE ÎN BUCUREŞTI, LA PERSOANE CARE COMERCIALIZEAZĂ PRODUSE CONTRAFĂCUTE

Poliţia Capitalei efectuează, duminică, peste 40 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite că pun în circulaţie produse contrafăcute.

„Astăzi, 20 octombrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4 pun în aplicare 43 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, se precizează într-un comunicat transmis de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Conform aceleiaşi surse, persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

În paralel, poliţiştii bucureşteni acţionează cu forţe mărite şi desfăşoară o amplă acţiune, de tip „Razie”, care are ca scop prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale şi a infracţiunilor împotriva persoanelor şi patrimoniului, precum şi depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii sau a celor care încalcă normele de circulaţie rutieră.

Acţiunea face parte dintr-o serie de măsuri dispuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţiunilor de orice fel şi asigurarea unui climat optim de siguranţă pentru cetăţeni.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI