FC RAPID S-A DESPĂRŢIT DE NEIL LENNON DUPĂ ŞASE ETAPE ŞI L-A INSTALAT PE MARIUS ŞUMUDICĂ

Clubul de fotbal FC Rapid a anunţat, marţi seara, pe site-ul său oficial, despărţirea de antrenorul nord-irlandez Neil Lennon după şase etape din noul sezon, în care formaţia giuleşteană nu a obţinut nicio victorie, instalându-l la conducerea tehnică pe Marius Şumudică.

„Clubul nostru are plăcerea de a anunţa revenirea lui Marius Şumudică, un rapidist pur sânge, acesta fiind noul antrenor principal al Rapidului. În vârstă de 53 de ani, ‘Şumi’ va sta pe banca Rapidului din nou după 13 ani, urmând să îl înlocuiască pe Neil Lennon”, se menţionează pe site-ul citat.

Şumudică a declarat că i s-a îndeplinit visul de a reveni la Rapid.

„Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleştiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun. Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment. Rapid este echipa pe care o iubesc. Sunt dator faţă de această echipă. Simt că în acest moment sunt dator să fac lucrurile aşa cum trebuie şi să ieşim din zona în care ne aflăm acum, să ducem Rapidul acolo unde toată lumea aşteaptă. Ştiu că sunt aşteptări. Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri! Sper să reuşesc, este plăcerea vieţii mele! Fotbalul mi-a dat tot în viaţă, iar eu trebuie să dau tot fotbalului! Rapidul mi-a dat tot în viaţă! Am fost campion cu Rapid şi sper să fiu campion cu Rapid şi din postura de antrenor. Acesta este visul meu”, a declarat noul antrenor al Rapidului.

Crescut în galeria alb-vişinie, Marius Şumudică a câştigat titlul de campion în 1999, an în care a obţinut şi titlul de golgheter al Rapidului, cu 20 de goluri marcate: 17 în campionat, două în Cupa României şi unu în cupele europene. El ocupă locul 24 în clasamentul all-time al marcatorilor din istoria Rapidului, cu 46 de goluri înscrise în tricoul alb-vişiniu.

Ca fotbalist, Şumudică a evoluat în Giuleşti timp de trei sezoane, între 1997 şi 1999, dar şi în stagiunea 2001-2002, pe lângă titlul de campion, câştigând şi Cupa României de două ori, în 1998 şi 2002.

Ca antrenor, pe lângă experienţa de pe banca Rapidului, din sezonul 2010/2011, când i-a condus pe giuleşteni în 29 de etape, Marius Şumudică a mai antrenat la Astra Giurgiu, alături de care a şi ridicat trofeul de campion, Farul Constanţa, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, CFR Cluj, dar şi formaţii din străinatate, ca Al Shabab, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, Malatyaspor sau Al Raed.

Antrenorul giuleştean îl va antrena din nou pe căpitanul Cristian Săpunaru, cel alături de care a câştigat campionatul din 2016, cu Astra Giurgiu.

Rapid a anunţat că alături de Neil Lennon vor pleca şi alţi membri ai staff-ului său, Iain Brunskill, Andrew Liddell şi Kyirakos Televantos.

Venit în această vară, Neil Lennon a obţinut în scurtul său mandat la Rapid doar cinci egaluri şi o înfrângere (0-1 cu Petrolul la Ploieşti), gruparea giuleşteană fiind în acest moment singura din Superligă fără nicio victorie.

Neil Lennon, 52 de ani, este un fost internaţional nord-irlandez care a evoluat ca fotbalist la echipe precum Crewe Alexandra, Leicester, Celtic, Nottingham Forest sau Wycombe.

Ca antrenor, Lennon a pregătit echipele Celtic, Bolton, Hibernian şi Omonia Nicosia.

Neil Lennon semnase la 20 mai un contract valabil până în vara anului 2026 cu FC Rapid.

După şase runde, Rapid ocupă locul 11 în Superliga României, cu cinci remize şi o înfrângere.

Primul meci cu Marius Şumudică pe bancă se va disputa vineri seara, de la ora 22:00, atunci când Rapid va întâlni Politehnica Iaşi în deplasare.

AGERPRES 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI