Ministerul Culturii din Bulgaria alocă fonduri pentru excavări arheologice unui număr de 58 de situri în 2024, a declarat miercuri pentru BTA vice-ministrul interimar Amelia Geşeva, în timpul unei vizite la Complexul preistoric Solnitsata de lângă oraşul Provadia, în nord-estul Bulgariei.
Geşeva a menţionat că peste 150 de situri arheologice au solicitat finanţare în 2024. Ea a specificat că selecţia celor 58 de situri se bazează pe criterii precum valoarea ştiinţifică şi potenţialul de dezvoltare a turismului. „În ultimii ani, statul a crescut continuu fondurile pentru studii de teren, în timp ce unele municipalităţi alocă şi ele fonduri, astfel că, în ansamblu, se alocă o resursă considerabilă”, a indicat aceasta.
Geşeva a subliniat că Complexul Solnitsata este un exemplu foarte bun de „socializare a unui sit cultural”, deoarece atrage numeroşi vizitatori, chiar dacă întregul său potenţial de expunere nu a fost încă atins. Ea a menţionat beneficiile vizitării sitului de către turişti şi a urmăririi activităţii arheologilor, aceasta oferind valoare educaţională, deoarece publicul învaţă să aprecieze valoarea muncii oamenilor de ştiinţă şi să aprecieze eforturile de conservare şi prezentare.
Vice-ministrul a subliniat, de asemenea, că Solnitsata se numără printre siturile din Bulgaria pentru care o echipă de arheologi pregăteşte publicaţii anuale în care sunt prezentate artefactele descoperite la faţa locului.
Geşeva a menţionat că Ministerul Culturii cooperează bine cu Ministerul Turismului pentru a include situri din Bulgaria în rutele culturale europene. De asemenea, se ia în considerare opţiunea de a crea o rută culturală bulgărească în cadrul celor europene, însă procedura este îndelungată, a declarat ea.
AGERPRES