DECIZII IMPORTANTE PRIVIND RECALCULAREA PENSIILOR: CE TREBUIE SĂ ȘTII

Deciziile cu noua valoare a pensiilor, după recalculare, vor fi tipărite şi vor ajunge la Poşta Română până pe 15 august, iar documentele vor fi înmânate pensionarilor cel târziu la sfârșitul acestei luni. Cuantumul pensiei se stabileşte prin înmulţirea valorii punctului de referinţă cu numărul total de puncte realizate de către asigurat.

Conducerea Casei Naționale de Pensii spune că distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor se va desfășura între 15 și 31 august. Poștașii vor înmâna documentele doar titularilor acestor drepturi, iar pensionarii au obligația să semneze de primire.

Cei care nu vor fi acasă le vor putea ridica de la sediile poștale și apoi de la Casele teritoriale de pensii.

Ce se întâmplă dacă la recalculare iese pensie mai mică

Dacă la recalculare pensia este mai mică decât înainte, beneficiarii vor rămâne cu pensia cea mai avantajoasă.

Tot Casa Națională de Pensii a precizat că după această etapă și până pe 15 septembrie urmează livrarea pensiilor.

Pensionarii au după aceea un termen de șase luni, respectiv până în februarie anul viitor, să depună o adeverință, dacă doresc valorificarea și includerea în pensie a veniturilor nepermanente obținute înainte de aprilie 2001, cum sunt primele, sporurile, acordul global, plata cu ora sau al 13-lea salariu.

Adeverințele trebuie să aibă număr de înregistrare, ștampila unității, datele de identificare a persoanei care le solicită, specialitatea avută în timpul activității, denumirea sporurilor, suma primită, dar și temeiul în baza căruia s-au acordat.

Dacă la recalculare pensia este mai mică decât înainte, beneficiarii vor rămâne cu pensia cea mai avantajoasă, potrivit legislației în vigoare.

Venituri contributive care înainte nu erau valorificate

Noua Lege a Pensiilor recunoaște drepturile pensionarilor astfel încât sunt valorificate în calculul pensiei veniturile contributive care anterior nu erau valorificate (de exemplu, sporuri nepermanente, prime, premii, al 13-lea salariu, ore suplimentare, acord global etc.) și care sunt prevăzute în HG nr. 181/2024.

Pentru perioadele de după aprilie 2001, nu sunt necesare documente justificative pentru veniturile nepermanente, deoarece aceste informații sunt deja stocate în bazele de date electronice.

Pensionarii trebuie să solicite angajatorilor în activitate adeverințe cu sporurile nepermanente, conform formatului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023., conform Digi24.ro.

În cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor de arhive. După 1 septembrie 2024, adeverințele pot fi în continuare depuse la dosarele de pensii, fără un termen limită, iar drepturile rezultate din noile documente vor fi acordate cu data de întâi a lunii următoare. 

Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la Casele de Pensii.

Lista cu veniturile nepermanente este disponibilă aici

Lista cu veniturile permanente este disponibilă aici

Facem precizarea că veniturile nepermanente se valorifică numai în situația în care acestea sunt dovedite prin adeverințe întocmite conform modelului prevăzut în Anexa 6 la lege.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI