PATRU DIN ZECE ROMÂNI SUSŢIN CĂ PREŢURILE POMPELOR DE CĂLDURĂ SUNT PREA MARI (STUDIU)

Aproape trei sferturi (74%) dintre români ştiu prea puţin sau chiar deloc despre utilitatea pompelor de căldură în gospodării, iar patru din zece persoane sunt de părere că preţul prea mare ale acestor dispozitive este principalul impediment în achiziţie, arată un studiu de specialitate, publicat luni.

Conform datelor centralizate de platforma despre-energie.ro, în cadrul unui proiect susţinut Delgaz Grid şi E.ON, 45% dintre respondenţi nu ştiu că pompele de căldură pot fi folosite atât pentru încălzirea locuinţei în timpul sezonului rece, cât şi pentru răcire, vara.

Deşi majoritatea românilor afirmă că ştiu puţine informaţii despre scopul şi eficienţa pompelor de căldură, peste 50% dintre aceştia declară că ar lua în calcul să achiziţioneze un astfel de echipament în anul următor dacă ar avea finanţarea necesară şi dacă statul ar acorda subvenţii.

„Motivul principal pentru care românii ar achiziţiona o pompă de căldură este eficienţa energetică, respectiv reducerea costurilor cu energia. Când sunt întrebaţi despre motivele pentru care ar achiziţiona o pompă de căldură, peste 90% dintre respondenţi indică reducerea costurilor cu utilităţile (eficienţa energetică) şi cam tot atâţia dubla funcţie a acestor echipamente, de încălzire şi răcire a locuinţelor. Beneficiile pentru mediu sunt, totodată, în topul motivelor de achiziţie pentru 84% dintre respondenţi. Pompele de căldură sunt văzute ca o soluţie alternativă de către 32% dintre respondenţii care locuiesc în zone unde nu există sistem de termoficare şi nici gaze naturale”, se menţionează în studiu.

Pe de altă parte, preţul prea mare este considerat principalul impediment în achiziţia unei pompe de căldură pentru 40% dintre respondenţi, în aceeaşi măsură ca şi lipsa informaţiilor. Restul celor intervievaţi (aproape 20%) spun că lipsa unor subvenţii, după modelul „Casa Verde”, este un motiv serios care stă în calea achiziţiei unei pompe de căldură.

Totodată, 35% din totalul celor intervievaţi ar lua în considerare achiziţionarea unei pompe de căldură, 47% s-au declarat indecişi, iar 18% nu sunt interesaţi.

Totuşi, dacă ar fi să cumpere o pompă de căldură, aproape 50% dintre respondenţi spun că ar apela la un magazin de specialitate, peste 9% s-ar uita la ofertele furnizorilor de energie, iar 41% spun că nu au o opţiune clară şi că au nevoie să se informeze în prealabil.

Cercetarea sociologică a fost realizată de Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al E.ON şi Delgaz Grid, în perioada 9 – 17 mai 2024, pe un eşantion de 1.053 de utilizatori online, cu o marjă de eroare de +/-3%.

Platforma despre-energie.ro a fost lansată în anul 2020 cu obiectivul de a deveni, pentru consumatorii de electricitate şi gaze, una dintre principalele surse de informare şi, în acelaşi timp, de explicare, într-un limbaj clar şi accesibil, a evoluţiilor relevante şi de impact de pe piaţa de energie. AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI