NOI NUME CONFIRMATE LA PRIMA EDIȚIE MASTERS OF CLASSIC

În mai puţin de două luni se deschid la București porţile celui mai mare festival de muzică de operă din Europa, Masters of Classic, eveniment care aduce în premieră europeană cei mai mari artiști de operă care vor cânta pe aceeași scenă. Aflat la prima ediție, evenimentul va fi cu adevărat spectaculos. Pe scenele Sălii Palatului și Operei Naționale sunt aşteptaţi peste 400 de artişti și muzicieni, precum şi zeci de mii de spectatori din ţară, dar şi din străinătate.

   Masters of Classic este pentru 15 zile cel mai important loc pentru iubitorii muzicii de operă, fiind așteptați în perioada 1 – 15 septembrie peste 50.000 de spectatori pe perioada evenimentului care se vor bucura de o sărbătoare a muzicii clasice și a operei, aducând în prim-plan talentul și performanțele extraordinare ale artiștilor.

   Evenimentul de referință în lumea operei, Masters of Classic este primul și unicul festival din România ce a invitat în capitală cele mai importante nume internaționale ale muzicii de operă.

   Masters of Classic are pe afiș în cele 15 seri de festival producții spectaculoase și cei mai buni 10 artiști internaționali de operă din lume, mulți pentru prima dată în România, oferind publicului o experiență muzicală unică și captivantă.
 

Line-up excepțional și unic la Masters of Classic

   Spectatorii vor intra în lumea muzicii de operă, explorând profunzimea și frumusețea compozițiilor susținute de artiști excepționali internaționali care și-au dat întâlnire împreună pentru prima dată în București.
Unul din numele anunțate la eveniment este cântăreața de operă lituaniană Asmik Grigorian, membru fondator al Operei din Vilnius și care a primit de două ori Crucea de Aur și a fost desemnată Cântăreața de operă a anului (2022) de către Asociația Ópera XXI.

   Dirijorul Michelangelo Mazza se alătură festivalului, acesta având în cei peste cincisprezece ani de activitate colaborări și proiecte muzicale cu numeroși artiști pe cele mai importante scene ale lumii.

   Alături de excepționalii artiști Anna Netrebko și Yusif Eyvazov în prima zi a festivalului vor cânta la Sala Palatului nume noi: soprana Pumeza Matshikiza și baritonul Jérôme Boutillier împreună cu Orchestra Filarmonicii Sofia și corul Rousse Opera Choir.

   Mezzosoprana Elīna Garanča sub bagheta dirijorului Michelangelo Mazza va încânta publicul la Sala Palatului cu arii de operă alături de Orchestra Filarmonicii Sofia. Repertoriul artistei include, printre altele, rolul principal din Carmen (Royal Opera House Covent Garden, Bayerische Staatsoper Munich, Palau de les Arts Reina Sofia Valencia, Metropolitan Opera New York). Producția lui Carmen de la Metropolitan Opera din New York a fost prezentată în peste 1.000 de cinematografe din întreaga lume și este una dintre cele mai vizionate spectacole „Live in HD”.

   Alături de tenorul Rolando Villazón va urca pe scena festivalului și soprana Emily Pogorelc, considerată una dintre cele mai talentate cântărețe ale generației sale, având o vocea puternică și prezența scenică captivantă.

   Pentru prima dată în România, pianistul Fazil Say, soprana Louise Alder, mezzosoprana Nino Surguladze, tenorul Saimir Pirgu și basul Luiz-Ottavio Faria vor oferi publicului o experiență de neuitat.

   Daniel Jinga, apreciat pentru măiestria tehnică și capacitatea de a transmite emoție și profunzime în fiecare interpretare va încânta publicul alături de talentata soprană Irina Baianț și Orchestra Simfonică București.

   Tenorul Piotr Beczała și soprana Olga Kulchynska vor interpreta arii și duete de operă alături de Orchestra Filarmonică Sofia sub bagheta dirijorului Michelangelo Mazza.

   Ultima zi a festivalului îi aduce pe scenă pe soprana Asmik Grigorian și baritonul Andrey Zhilikhovsky alături de Orchestra Filarmonicii Sofia și dirijorul Michelangelo Mazza.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI