Zodiile care ies din relații când simt că lucrurile devin complicate

În relații există două feluri de oameni: cei care rămân alături de persoana dragă la bine și la greu și cei care rămân doar la bine și fug când dau de greu. Conform astrologiei, există 4 semne zodiacale care renunță atunci când ai mai mare nevoie, când simți că nu mai poți și cauți un număr pe care să plângi sau un braț de care să te sprijini. 

Berbec

Impulsivul reprezentant al elementului foc, Berbecul este un nativ care nu își poate stăpâni vorbele, exprimă exact ceea ce gândește, spune clar și răspicat ce îl deranjează și este gata să iasă din relație atunci când simte că nu este înțeles sau partenerul are o perioadă mai dificilă prin care trece. Fiind foarte vocal și ferm pe poziție atunci când vine vorba de un conflict, Berbecul nu se va schimba atunci când partenerul îi va spune că este cazul să renunțe la reproșuri și la certuri, ci mai degrabă va părăsi relația păstrându-și impulsivitatea cu care a fost înzestrat de la naștere.

Practic, Berbecului nu îi pasă de suferința celuilalt, nu vrea să facă eforturi pentru a se schimba, nu se străduiește ca relația să meargă și iese pe ușa din spate, trage cortina și își continuă viața așa cum crede de cuviință. În schimb, Berbecul vrea să fie mereu apreciat, înțeles, pus pe un piedestal, iertat atunci când greșește față de persoana dragă și ajutat în perioadele dificile din viața sa.

Gemeni

Dualitatea care caracterizează nativii Gemeni îi determină pe nativi să își caute sufletul pereche trecând cu ușurință dintr-o relație în alta. Gemenii nu se liniștesc foarte devreme și nu caută o relație care să îi împlinească la o vârstă fragedă, ci mult mai târziu în viață. Nativii se arată preocupați de găsirea sufletului pereche după numeroase încercări, așa că nu se arată dispuși să îndure prea multe într-o relație. Gemenii nu așteaptă prea mult atunci când simt că lucrurile nu merg bine, ci pun foarte repede punct.

De obicei, dacă libertatea le este îngrădită, dacă nu mai au parte de aceeași independență ca în burlăcie sau dacă nu văd un viitor alături de persoana care le stă alături, Gemenii nu țin cont de sentimentele celuilalt, ci trec cu ușurință în altă relație. Nativul nu este genul de persoană care să dea speranțe false nimănui, de aceea poți recunoaște un Geamăn îndrăgostit atunci când acesta nu își poate închipui lumea fără persoana de lângă el și nu poate petrece nicio clipă în absența acesteia.

Balanță

Fluturașii sociali ai zodiacului, cei care au mulți prieteni, flirtează cu persoanele de sex opus, sunt seducători, senzuali și foarte comunicativi, Balanțele te pot dezamăgi în multe situații. Atunci când un nativ Balanță simte că relația este prea mult pentru umerii lui firavi, când este convins că libertatea îi va aduce mai multă fericire decât relația în care este implicat, atunci va renunța la tot, chiar și după ani și ani de conviețuit împreună cu partenerul/a.

Dacă speranțele și ambițiile nu le mai sunt îndeplinite, Balanțele încheie relația, merg mai departe cu capul sus și mențin o relație de prietenie cu fostul sau fosta. Asta nu înseamnă că Balanța nu știe să iubească sau că se plictisește repede. Nativul poate ieși din relații chiar și atunci când iubește o persoană, dar se iubește mai presus pe sine însuși, încât nu este dispus să renunțe la propria libertate și fericire, rămânând într-o situație care nu îl împlinește.

Vărsător

Vărsătorii sunt nativii atipici, independenți, iubesc libertatea, au un mod de gândire altfel decât al celorlalți nativi și de obicei în relațiile amoroase se implică foarte puțin dacă nu este ACEA persoană care să îi împlinească ca și indivizi și să le fie hărăzită de divinitate. Dacă o relație îi aduce mult prea mult haos și nefericire în viață, atunci Vărsătorul va renunța fără să se uite o clipă în urmă și fără să-i pese de sentimentele nimănui. Singurul mod prin care poți determina un Vărsător să stea alături de tine la bine și la greu este dacă îi arăți că și tu îi ești alături în situații delicate, dacă formați o echipă și nu o relație de codependență și dacă împărtășiți aceleași viziuni asupra vieții.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI