Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, se va întâlni marţi cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri din sectorul zootehnic şi cu cei ai procesatorilor pentru a analiza măsurile de sprijin aferente anului 2024, precum şi soluţiile la problemele pe care le întâmpină aceste sectoare.
Astfel, începând cu ora 11:00, vor intra la discuţii reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de bovine, de la 14:00 cei care reprezintă sectorul de porc şi pasăre, iar de la ora 16:00 sunt aşteptaţi procesatorii din industria alimentară, respectiv organizaţii patronale reprezentative din sectoarele morărit şi panificaţie, procesarea cărnii şi a laptelui.
Luni, ministrul Agriculturii a avut o primă întâlnire cu fermierii şi asociaţiile reprezentative din sectorul ovine şi caprine şi cu cei din sectorul vegetal, care s-a încheiat cu un proces verbal prin care s-au agreat 13 solicitări venite din partea asociaţiilor.
Discuţiile cu reprezentanţii comercianţilor şi procesatorilor pentru a analiza rezultatele măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază care trebuiau să aibă loc tot luni au fost amânate pentru miercuri dimineaţa.
AGERPRES