Gândul zilei
„Dumnezeu știe că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, și de aceea e îndelung răbdător, mult milostiv și Bun cu toți.”- Părintele Ilarion V. Felea, Religia iubirii.
Știai că?
Teodosie – este un cuvânt compus care provine din limba greacă veche Θεοδοσια (Theodosius), fiind format din Theos „Dumnezeu” și .sosis „dar”. În traducere liberă acest nume înseamnă „Darul lui Dumnezeu” sau „dăruit lui Dumnezeu”.
Pilda zilei
Ce faci pentru următoarea generație?
Un tânăr student la o facultate de economie, sărbătorea într-un bar sfârșitul sesiunii. El a privit în jur și a văzut un bătrân. Acesta s-a apropiat de el și a început să-i povestească de ce oamenii vârstnici nu-i înțeleg pe cei din generația lui. „Pur și simplu voi ați crescut într-o lume complet diferită, aproape primitivă, a spus el tare, ca să fie auzit de toți clienții barului.
Generația mea a crescut cu televizoare, avioane cu reactie, călătorii în cosmos, Internet, energie atomică și…”
El s-a oprit ca să bea o gură de bere, iar bătrânul a profitat de această pauză și a spus:
-„Fiule, să știi că ai perfectă dreptate. Noi nu aveam toate aceste lucruri. De aceea, noi le-am creat. Iar acum gândește-te ce faci TU pentru următoarea generație?”
Barul a răsunat de aplauze !
……
„ Nu judecați ca să nu fiți judecați !
Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis:
Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ.” ( Ioan 8, 7- 8)
Sursa: Realitatea Spirituala