Peste jumătate dintre mașinile noi înmatriculate în 2023 au fost electrice

Apetitul românilor pentru automobilele cu propulsie electrică a luat viteză în ultimii ani, iar în 2023 jumătate dintre mașinile înmatriculate la noi în țară au fost electrice.

Peste 1,1 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în România, în 2023, în creştere cu 3% faţă de anul precedent, jumătate din totalul maşinilor noi fiind electrificate, arată o analiză de specialitate, publicată de o platformă specializată online.

Conform datelor Autovit.ro, anul trecut, înmatriculările de maşini noi au crescut cu 10% faţă de 2022, dar sunt cu aproximativ 20.000 mai puţine decât în anul dinaintea pandemiei.

În acest context, una din nouă maşini noi, înmatriculate în 2023, a fost electrică, iar una din două a fost electrificată (full electric, mild-hybrid, hibrid plug-in şi full hybrid). Totodată, reînmatriculările (maşinile second-hand tranzacţionate pe piaţa internă) sunt în creştere cu 7% faţă de anul anterior, depăşind cu aproape 40.000 de unităţi numărul celor din 2019.

Analiza de specialitate relevă faptul că 2023 este al treilea an consecutiv când numărul maşinilor second-hand tranzacţionate pe plan intern a depăşit 600.000 de unităţi. Pe acest segment, maşinile rulate din import sunt în scădere constantă în ultimii cinci ani, numărul înmatriculărilor de anul acesta fiind cu 32% mai mic decât în urmă cu patru ani.

Valoarea maşinilor puse la vânzare pe Autovit.ro, în decursul anului anterior, este cu 7% mai mare faţă de 2022, cu o valoare de peste 4.3 miliarde de euro. În 2023, preţul mediu al maşinilor postate la vânzare pe platforma specializată a fost de 18.900 de euro, cu doar 5% peste valoarea consemnată anul anterior, respectiv cu 52% faţă de anul 2019.

Potrivit sursei citate, ponderea maşinilor electrice pe Autovit.ro s-a dublat, în 2023, iar cele hibrid au crescut cu 67% faţă de anul anterior. Printre cele mai prezente mărci şi modele de maşini eco, în ofertele dealerilor de pe platformă, se află Toyota, cu mărcile CH-R, Rav-4, Auris, Corola; Mercedes-Benz, clasa E şi GLC; Dacia Spring, BMW Seria 5 sau Ford Kuga. Dacia Spring intră direct în Top 5 maşini eco din oferta dealerilor, deşi anul trecut nu se afla nici printre primele zece modele de maşini verzi comercializate de către dealerii de pe Autovit.ro.

Datele DRPCIV arată că volumul de maşini noi înmatriculate în România a fost de 142.488, în 2023, în creştere cu 10% faţă de anul precedent.

„Piaţa maşinilor noi este în creştere uşoară în ultimii patru ani, dar încă nu a depăşit numărul de înmatriculări din 2019, când s-au pus în circulaţie 161.562 de autoturisme noi. Acest segment auto a început să recupereze încă de la începutul anului 2023, când înmatriculările de autoturisme noi au atins 24.715 unităţi în primele două luni ale anului, în creştere cu 38% faţă de perioada similară din 2022, când s-au înregistrat 17.953 unităţi. Valul de înmatriculări a fost susţinut pe tot parcursul anului 2023, lunile septembrie şi decembrie fiind singurele perioade în care s-au înmatriculat mai puţine maşini noi decât în aceleaşi luni din 2022. Cea mai slabă lună a fost decembrie, cu 9.250 de maşini noi înmatriculate. Cele mai bune luni au fost mai, iunie şi iulie, cu peste 13.000 de maşini înmatriculate în fiecare lună. Comparativ cu perioada dinaintea pandemiei, piaţa auto a maşinilor noi a mai recuperat din deficit, dar diferenţele sunt evidente şi prin comparaţia celor mai bune luni din anii respectivi. De exemplu, în lunile iulie – august 2023 (13.630, respectiv 12.891 unităţi) s-a înregistrat aproximativ jumătate din numărul de înmatriculări de maşini noi din iulie-august 2019 (23.206, respectiv 23.177 unităţi)”, precizează realizatorii analizei de specialitate.

Dacia rămâne cea mai vândută marcă din România şi în 2023, urmată de Renault, Toyota, Volkswagen, Skoda şi Ford.

„Maşinile electrice au avut încă un an record, mai ales datorită programului Rabla Plus. Comparativ cu anul 2022, vânzările de maşini electrice noi au crescut cu aproape 30%, depăşind pentru prima dată pragul de 15.000 de unităţi, ceea ce reprezintă o cotă de piaţă de aproximativ 11% din maşinile noi, faţă de anul anterior, când reprezentau 8%. Cele mai căutate mărci şi modele de vehicule complet electrice au fost, în 2023, Dacia Spring, Tesla Y, Renault Megane şi Volkswagen E-up. În 2023, vehiculele hibride şi electrice înmatriculate în România au depăşit 70.000 de unităţi”, conform sursei citate.

Pe segmentul vehiculelor second-hand din străinătate, în 2023, s-au înmatriculat în România 304.171 de unităţi, cu 6% mai puţine decât în 2022, când, în aceeaşi perioadă, erau înregistrate 325.062 de maşini, dar cu 32% sub numărul raportat în 2019.

În 2023, cele mai bune luni de achiziţie au fost martie (28.040 de unităţi) şi octombrie (29.112 de unităţi), iar cea mai slabă lună a fost decembrie (17.830 de unităţi). În 2019, media lunară a maşinilor second-hand aduse din afară depăşea 37.000 de unităţi înmatriculate în România.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte reînmatriculările, aceste au încheiat anul 2023 cu o creştere de aproximativ 7%, cu peste 660.000 de unităţi, cel mai mare volum de tranzacţii cu maşini second-hand înregistrate pe plan intern în ultimii cinci ani. Cea mai slabă lună pentru reînmatriculările din anul anterior a fost decembrie, cu 42.952 de unităţi, iar cea mai bună a fost martie, cu 64.580 de unităţi. 

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI