Gândul zilei
„În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, când s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: „Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi’”(2 Cor. XI, 26). Când cuvintele Domnului s-au împlinit: „Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri”, când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi.” – (Viețile Sfinților).
Știai că?
Apostih este o cântare la sfârşitul Vecerniei, precedată de ectenia cererilor („Să plinim rugăciunea noastră cea de seară, Domnului“) şi urmată de Rugăciunea dreptului Simeon („Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne…“). Această cântare constituită dintr-o serie de patru sau cinci stihuri, strofe sau tropare, se numeşte stihoavnă sau apostih fiindcă strofa a doua, a treia (şi a patra, când e cazul) sunt precedate de câte un stih, care poate fi un verset din psalmi sau, mai rar, din alte cărţi ale Vechiului Testament. Ca şi stihurile de la prochimen, stihurile de la Stihoavnă reprezintă resturi ale unor psalmi care se cântau odinioară în întregime în acel moment (de sfârşit) al Vecerniei. Începând din sec. V, printre versetele acestor psalmi s-au intercalat (ca şi în grupul psalmilor de la vohod-Ps. 140 şi ceilalţi) noile strofe ale poeziei imnografice de inspiraţie creştină.
Pilda zilei
O viată nouă
Sfântul Antonie trăia în pustie şi a venit la el un tânăr.
– Părinte, am vândut tot ceea ce aveam şi am dat banii la săraci. Eu am păstrat doar câteva lucruri, care m-ar putea ajuta să supravieţuiesc aici. Aş vrea să vă rog să îmi arătaţi calea către mântuire. Sfântul Antonie i-a cerut flăcăului să vândă acele câteva lucruri, pe care le păstrase, şi cu banii încasaţi să cumpere puţină carne din oraş. Iar, când se va întoarce, să lege carnea de haina sa. Tânărul a făcut aşa cum i s-a spus. La întoarcere l-au atacat câinii şi şoimii, care vroiau carne.
– M-am întors, a spus tânărul, arătându-i părintelui trupul său rănit şi haina sfâşiată.
– Pe cei ce pornesc într-o direcţie nouă şi vor să păstreze câte ceva din viaţa cea veche, propriul lor trecut îi va sfâşia în bucăţi, a spus sfântul.
Sursa: Realitatea Spirituala