Alexandra Păcuraru: Bravo Clubului român de presă că aduce la aceeași masă jurnaliștii cu antreprenorii! Avem nevoie de unitate!

Alexandra Păcuraru a transmis un mesaj despre importanța unității în presa din România: „să fim o forță” pentru a lupta pentru același scop. 

„Am o întrebare pentru fiecare dintre voi. Cine și de ce și-ar dori ca noi să ne urâm, să ne atacăm, să fim într-un permanent război? Cine?

Cine și-ar dori ca noi, ca societate, să fim într-un permanent război? Cine și-ar dori ca românii să nu fie uniți, ca presa din România să nu fie unită?

Cine și-ar dori o doctrină națională de a sări la gâtul celui care te-a creat, celui care te-a hrănit? Cine?

Am văzut atacurile jurnaliștilor răzvrătiți Tolontan și compania. Și mi s-au ridicat câteva semne de întrebare. De ce acum?

Ce are un jurnalist de câștigat în momentul în care nu-și mai respectă fișa postului în momentul în care nu mai este om cu cel care a fost om? De ce să ataci tu, ca jurnalist, un mogul de presă, o entitate media?

Cine are de câștigat dacă ne destrămăm, dacă ne divizăm, dacă jurnaliștii nu mai luptă pentru același scop?

Cine-și dorește ca, astăzi, presa din România să nu mai fie unită?

Tolontan și compania ne supun unui test. Vom trece testul sau îl vom pica.

Aplaud demersul Clubului român de presă că reușește să unească toți jurnaliștii și aplaud Clubul român de presă că unește și toți mogulii, pentru că nu există jurnalist fără mogul de presă.

Să nu picăm cu ușurință într-o capcană toxică. 

Nu există război care să aducă dragoste, stabilitate, pace. Războiul este aducător de victime, de moarte. Cine și-ar dori așa ceva?! 

Vom găsi motive să ne unim, să fim o forță. Este o întrebare valabilă pentru fiecare, atât la nivel individual, cât și la nivel național”, a transmis jurnalista Alexandra Păcuraru.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI