Covid-19: Vin vremuri grele! Țara care a decis să elimine testarea gratuită pentru cetățeni

Pandemia de coronavirus nu se va termina în curând, ba mai mult, un nou val al acesteia începe să facă din nou victime în lume. Cu toate acestea, în loc să își ajute cetățenii, anumite țări fac lucrurile și mai grele.

De exemplu, în Germania, autoritățile intenționează să elimine testarea gratuită pentru coronavirus începând cu luna octombrie. Această măsură vine în încercarea de a încuraja campania de vaccinare, în contextul în care, 55% din populație este complet imunizată.

Germania a instaurat testarea gratuită pentru Covid-19 începând cu luna martie a acestui an. Testarea gratuită face parte dintr-o schemă subvenţionată de stat, care este destinată în principal persoanelor nevaccinate.

Deoarece vaccinurile sunt disponibile pentru toată lumea, nu se mai justifică testarea gratuită, susțin mai mulți nemți.

Nemţii nu vor elimina chiar complet serviciul de testare gratuiră. El rămâne în vigoare pentru persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate, pentru femeile însărcinate şi pentru copiii sub 18 ani.

Germania a înregistrat peste 3.000 de cazuri în fiecare din ultimele cinci zile, dar cu aproape 63% din populaţie care a primit cel puţin o doză de vaccin, guvernul speră că blocajele ar putea fi evitate.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI