15.295 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 5.046.801 persoane vaccinate, 4.901.926 primind și rapelul.
Astfel, conform informațiilor transmise joi seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 15.295 de doze, dintre care 11.072 ca primă doză și 4.223 ca rapel.
De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 5.046.801 persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri – Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson – și au fost administrate în total 9.471.723 de doze de vaccin.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6 reacții adverse, 1 la Pfizer și 5 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 16.846 (1,78/1000 doze administrate). Alte 59 de reacții adverse sunt în curs de investigare.
Sursa: Mediafax