Irina Rimes a decis să părăsească definitiv emisiunea Vocea României, din sezonul următor.
Potrivit unor surse din anturajul vedetei, se pare că artista a transmis conducerii ProTV că nu va mai continua în juriul Vocea României din sezonul următor. Decizia nu este una de moment, ci una gândită de mai mult timp.
Cântăreața de peste Prut ar fi dorit să renunțe încă din sezonul care s-a terminat recent, dar producătorii au convins-o să mai rămână. Cu toate astea, la finalul filmărilor, vedeta a fost de neînduplecat, mesajul ei fiind clar: acesta a fost ultimul sezon.
Motivul prinicipal al plecării este viața personală. Irina Rimes își petrece tot mai mult timp la Paris, alături de iubitul ei, producătorul francez David Goldcher. Naveta constantă între Franța și România ar fi devenit extrem de obositoare, iar programul de filmări pentru Vocea României a început să îi afecteze serios și agenda profesională.
În ultimele sezoane, juriul de la Vocea României a trecut prin mai multe schimbări importante. Recent, și Theo Rose a făcut pasul înapoi din acest proiect, semn că formatul intră într-o nouă etapă de reconfigurare.
Irina Rimes a fost jurat la Vocea României din 2018, când a preluat locul Loredanei Groza. Până la acest moment, ProTV nu a făcut un anunț oficial privind înlocuirea Irinei Rimes.
Sursa: Tabu.RO
