Anastasia Soare a dezvăluit în cadrul unui podcast că, în urmă cu aproximativ 15 ani, a încercat, prin intermediul unei cliente care lucra pentru el, să-l convingă pe Donald Trump să o viziteze pentru a-i aranja sprâncenele.
Ea a povestit cum a intrat în legătură cu Donald Trump prin intermediul uneia dintre clientele sale. I-a transmis acesteia să îl trimită pe Trump la ea, pentru a-i face sprâncenele, în urmă cu aproximativ 15 ani, însă el a spus că nu dorește pentru că „e șarmul lui”.
„Cred că acum vreo 15 ani, una din asistentele lui era clienta mea. Printr-o întâmplare am aflat că lucrează pentru Trump.
Dacă vă aduceți aminte, Trump avea niște sprâncene foarte lungi, stufoase. Zic: „Doamne, nu pot să mă uit la el, la televizor. Poți să-i spui lui Trump să vină să-i fac sprâncenele?” A venit mai târziu și spune: „Crede că ăsta-i șarmul lui și nu vrea să-și facă sprâncenele.” Dar pe parcurs cred că l-a convins cineva că nu le mai are.”, a povestit Anastasia Soare.
Anastasia Soare, cunoscută drept „Regina Sprâncenelor”, este una dintre cele mai influente femei la nivel mondial în industria de beauty. S-a născut în 1956 în Constanța și a ales să plece în Statele Unite când regimul comunist a devenit prea sufocant.
Aceasta a reușit să construiască un adevărat imperiu prin compania sa, Anastasia Beverly Hills, iar compania pe care o deține era estimată, în 2023, la 500 de milioane de dolari. Oprah, Madonna, Jennifer Lopez, Naomi Campbell Penélope Cruz, Sharon Stone și Kim Kardashian sunt doar câteva nume importante care s-au lăsat cucerite de ceea ce face ea.
Sursa: Tabu.RO
