Piesa lansată de Dana Nălbaru recent are o încărcătură emoțională puternică.
Noua melodie se numește ”Atinge Tu”, iar clipul a fost filmat pe un drum rural, în apropierea casei sale din județul Argeș.
În noua piesă, artista vorbește despre cum s-a rătăcit printre oameni și cum s-a regăsit pe sine în momentul în care și-a redescoperit credința, potrivit retetesivedete.
Dana Nălbaru a compus melodia, dar și versurile noii sale piese.
„Piesa nouă a fost compusă din dragoste pentru Dumnezeu”, spunea artista în urmă cu două săptămâni.
După ce a trecut printr-o perioadă de reflecție și pocăință, Dana Nălbaru a ales să renunțe la agitația și lumina reflectoarelor, mutându-se la țară, unde se simte cu adevărat acasă, conectată cu natura și cu Dumnezeu.
De când și-a început viața la țară, Dana Nălbaru a mărturisit de mai multe ori că nu se simțea împlinită trăind în lumina publicității. Împreună cu soțul ei, actorul Dragoș Bucur, și cu copiii lor, a ales să se retragă într-un mediu mai liniștit.
Fanilor le-au dat lacrimile când au ascultat piesa. Versurile i-au emoționat maxim.
„Dana, îmi doresc ca mesajul transmis de tine prin acest cântec să schimbe cât mai multe suflete, mie chiar mi-au dat la lacrimile in timp de ascultam! Si sunt sigur că mulți se vor regăsii in această melodie și se vor întoarce la Dumnezeu!! Fiți binecuvântați cu toții!!!”, i-a transmis un fan soției lui Dragos Bucur.
„Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. (Cartea neprihănitului Iov) Dana Nălbaru a auzit vocea Celui ce i-a vorbit. Căci o astfel de muzică nu vine de la un om. Dumnezeu ți-o dă! Fii binecuvântată!”, i-a transmis altcineva.
Sursa: Tabu.RO
