Primele imagini cu fiul actriței Ilona Brezoianu: „Un pachețel blonduț de nota 10”

Ilona Brozoianu a devenit mamă și a publicat primele imagini cu bebelușul, alături de un mesaj emoționant care a topit inimile fanilor.

Actrița în vârstă de 35 de ani a mărturisit că ziua în care și-a ținut copilul în brațe pentru prima dată a fost „cea mai frumoasă zi a noastră”. Ilona Brezoianu a născut prin cezariană un băiețel perfect sănătos, iar partenerul ei de viață a fost prezent în sala de nașteri.

„Am făcut livrarea astăzi… Un pachețel blonduț de nota 10. A fost cea mai frumoasă zi a noastră. A mea și a lui Andrei”, a scris actrița, care nu și-a putut ascunde emoțiile nici când a vorbit despre partenerul ei, Andrei. Ilona și-a încheiat postarea cu un mesaj simplu și tandru: „Te iubesc, Andrei”.

Imagine

Proaspăta mămică le-a transmis fanilor un mesaj încărcat de recunoștință și fericire, mulțumind echipei medicale care i-a fost alături în aceste clipe.

Ilona a anunțat în luna mai a acestui an că este însărcinată, iar ieri, 18 noiembrie, a trăit emoțiile nașterii.

Reacțiile fanilor și ale colegilor de breaslă nu au întârziat să apară, paginile de socializare ale Ilonei fiind deja pline de urări, felicitări și mesaje de susținere. Proaspăta mămică radiază, iar imaginile publicate arată o familie copleșită de bucurie.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI