Cristiano Ronaldo a dezvăluit că plănuiește să se retragă „în curând” și că vrea să-și dedice tot timpul familiei.
Portughezul, în vârstă de 40 de ani, și-a prelungit contractul cu doi ani la clubul său din Arabia Saudită, Al-Nassr, dar a mărturisit într-un interviu cu Piers Morgan că se pregătește să-și încheie cariera.
„Cred că voi fi pregătit. Va fi greu, desigur. Oare va fi dificil? Da, probabil că voi plânge. Totul are un un început și un sfârșit”, a spus Ronaldo în interviul cu Piers Morgan, potrivit The Sun.
El a recunoscut că îi va lipsi adrenalina de pe teren, atmosfera de pe stadioane și bucuria ce vine cu golurile înscrise, dar a subliniat că prioritățile lui sunt familia și copiii: Cristiano Jr. (15 ani), gemenii Mateo și Eva (8 ani), și fiicele Alana (7 ani) și Bella (3 ani).
„Voi avea mai mult timp pentru mine și pentru familie, mai ales pentru Bella. Vreau să fiu mai prezent și să-i urmăresc pe copii crescând”, a spus starul portughez.
Cristiano Ronaldo și-a cerut iubita în căsătorie în vară, așa că în viitorul apropiat va urma și o nuntă grandioasă.
Portughezul a dezvăluit că fiicele sale au avut un rol decisiv în decizia de a face pasul cel mare cu iubita sa, Georgina Rodriguez, pe care o alintă „Gio”.
Fotbalistul a povestit că inelul cu un diamant impresionant era pregătit de mai mult timp, însă a decis să-l transforme în inel de logodnă la rugămintea fetelor sale.
„Gio mi-a cerut un inel. Era visul ei să aibă o piatră frumoasă și, în sfârșit, am găsit unul, și îi place enorm. Prietenul meu mi-a dat inelul pentru a i-l oferi lui Gio, iar cele două fete au venit și mi-au spus: ‘Trebuie să-i dai inelul mamei și să vă căsătoriți.’ Atunci am știut că e momentul potrivit. Am spus da, acum e timpul, datorită fiicelor mele”, a mărturisit Ronaldo.
Momentul cererii în căsătorie a fost filmat de unul dintre prietenii lui Ronaldo, iar fotbalistul a povestit că Georginei nu i-a venit să creadă când a primit propunerea.
„Ea m-a întrebat dacă spun adevărul, dacă nu e cumva o glumă, pentru că nu-i venea să creadă” a mai spus CR7.
Ronaldo a explicat și de ce a ales momentul respectiv: „Lucrurile vin la timpul lor. Uneori ai nevoie de timp să realizezi. Am făcut propunerea pentru că a fost momentul potrivit, nu doar pentru că ea este mama copiilor mei, ci pentru că ea este dragostea vieții mele. Am 40 de ani, nimic nu se va schimba odată ce ne vom căsători. Este un capitol frumos din viața mea”.
Sursa: Tabu.RO
