NICOLAE STANCIU, APEL CĂTRE SUPORTERI ÎNAINTEA MECIULUI CU KOSOVO: SĂ NU LĂSĂM INCIDENTELE SĂ NE UMBREASCĂ MUNCA

Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale, a transmis, marți, un mesaj video prin care cere suporterilor să fie „responsabili” la meciul cu Kosovo, din Liga Națiunilor.

„Înaintea meciului cu Kosovo vreau să vă vorbesc din inimă, ca un jucător care ştie cât de important este sprijinul vostru. Ne aflăm într-un moment decisiv pentru România, un moment în care fiecare dintre noi poate contribui la un obiectiv comun, calificarea la Campionatul Mondial. Pe teren noi dăm totul, dar avem nevoie de voi să fiţi la fel de concentraţi şi responsabili în tribună. Fiecare gest al vostru contează, fiecare strigăt de susţinere ne împinge înainte. Haide să fim inteligenţi, să nu lăsăm incidente sau acţiuni să umbrească munca noastră şi a voastră. Fotbalul ne uneşte, iar împreună putem reuşi„, a fost mesajul transmis de Stanciu.

România întâlnește Kosovo pe 15 noiembrie și Ciprul pe 18 noiembrie, pe Arena Națională din București, în ultimele două meciuri din Grupa C2 a Ligii Națiunilor.

România este lider, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI