PRIMARUL NICUŞOR DAN CÂȘTIGĂ PROCESUL CU ANI

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate.

Edilul fusese declarat incompatibil şi în conflict de interese.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

Din completul de judecată, un singur magistrat a avut o opinie separată.

„Cu majoritate: respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 1414 din data de 21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Cu unanimitate: respinge recursul incident declarat de recurentul-reclamant Dan Nicuşor Daniel împotriva Sentinţei civile nr. 1414 din data de 21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă. Cu opinia separată a doamnei judecător V. Dumitrache, în sensul admiterii recursului principal declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 1414 din data de 21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, casării în parte a sentinţei recurate şi respingerii cererii de chemare în judecată formulate iniţial, ca nefondată”, se arată în decizia instanţei, citată de Agerpres.

În februarie 2023, ANI anunţa că Nicuşor Dan s-a aflat în incompatibilitate şi conflict de interese.

Concret, inspectorii de integritate susţineau că primarul s-ar fi numit pe sine, în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, în funcţii de conducere în cadrul a patru instituţii sau servicii publice aflate în subordinea Primăriei Capitalei, respectiv Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administraţia Străzilor Bucureşti, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte, fără a avea un mandat de reprezentare.

De asemenea, în calitate de director general al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, Nicuşor Dan a solicitat suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 lei, sumă pe care tot el a aprobat-o în calitate de primar.

În plus, ANI îl acuza pe Nicuşor Dan că ar fi plătit cu banii municipalităţii o amendă de 6.000 lei, primită de la Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti explicau, în septembrie 2023, în decizia prin care au anulat raportul ANI, că un primar nu se află în stare de incompatibilitate dacă exercită calitatea de reprezentant al instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale.

De asemenea, conflictul de interese apare atunci când o persoană exercită două funcţii cu interese contrare, lucru care nu se poate reţine în cazul lui Nicuşor Dan.

Mai mult, el nu a fost remunerat pentru cele 4 funcţii de conducere, ci a servit interesul public.

Magistraţii mai arătau că Nicuşor Dan nu a avut niciun interes de natură patrimonială prin suplimentarea bugetului ALPAB, astfel încât nu poate fi acuzat de conflict de interese.

„Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. În cauză, în mod evident nu subzistă niciun conflict de interese, întrucât dispoziţiile legale citate sunt deosebit de clare, în sensul în care trebuie să subziste un interes personal de natură patrimonială”, şi-au motivat judecătorii de la CAB decizia de respingere a raportului ANI.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI