MINUTUL DE ENERGIE. RENUNȚAREA LA PLAFONAREA PREȚURILOR LA ENERGIE: CE ÎNSEAMNĂ PENTRU CONSUMATORI?

În prezent, prețul plafonat la electricitate pentru consumatorii casnici variază între 0,68 lei și 1,3 lei pe kWh, în funcție de consum. 

Totuși, cea mai mare parte a acestui interval de prețuri este considerată nesustenabilă pe termen lung, de vreme ce energia pe care o cumpără furnizorii din piața en-gros este la costuri atât de ridicate încât aceștia ar fi obligați să opereze în pierdere.

 

 
 

Imagine

 

0,68 lei/kWh (TVA inclus): pentru consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 100-kWh inclusiv
0,80 lei/kWh (TVA inclus): pentru consumatorii casnici cu un consum lunar între 100,01 și 255 kWh
1,3 lei/kWh (TVA inclus): pentru consumatorii casnici care depășesc un consum lunar de 300 kWh

 
 

Consumul cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la cel mai mic preț dintre prețul contractual și prețul final plafonat de 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus.

Dar acest lucru urmează să se schimbe începând cu data de 31 martie 2025, când plafonarea prețurilor va fi ridicată, iar oamenii vor plăti din nou prețurile din piață, ceea ce înseamnă automat facturi mai mari pentru mulți români. Sunt pregătite autoritățile pentru această schimbare? Dar consumatorii?

Unii furnizori au publicat recent oferte la energia electrică.  De exemplu, prețul oferit de la 1 aprilie 2025 de unul dintre furnizorii mari este aproximativ egal cu cel pe care îl achită în prezent clienții casnici cu un consum lunar de peste 300 KWh.

Dar cei care consumă sub 100 kWh vor avea de achitat facturi duble în primăvara anului viitor.
 
România importă cea mai scumpă energie din Europa. De exemplu, pe 15 iulie 2024, importul de energie a costat 207 euro/MWh, de patru ori mai mult decât în Franța și de zece ori mai mult decât în Norvegia. Autoritățile trebuie să pregătească un plan pentru a evita un șoc financiar asupra consumatorilor vulnerabili.

 
 

 
 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI