CINE SUNT MARINARII MORȚI ÎN INCENDIUL DE PE NAVA DIN PORTUL MIDIA

Imagine

Aceștia sunt doi dintre cei patru muncitori care au murit în urma incendiului devastator de pe nava pe care lucrau. Unul dintre aceștia are doar 32 de ani și urma să devină tată în scurt timp. Cel de-al doilea, în vârstă de 56 de ani, trecuse printr-o tragedie acum ceva vreme, după ce soția sa murise. În prezent acesta locuia cu mama sa.

Al treilea marinar mort avea tot 32 de ani și trei copii care au rămas orfani. Iar cel de-al patrulea era originar din Năvodari. În urma lor au rămas lacrimi și multe semne de întrebare. Familiile lor se pregătesc acum de înmormântare.

Incendiul ar fi izbucnit în camera motoarelor, la o navă care se afla în reparații. Cei patru marinari se aflau la interior și făceau lucrări.

„Incendiul a fost lichidat cu ajutorul instalatiilor fixe de CO2 de pe nava iar colegii mei au excutat racirea perimetrala a peretilor navei. Ulterior s-au executat misiunuile de cautare-salvare a celor 4 persoane surprinse la interior. Cauza probabila a incendiului este in curs de stabilire”, a declarat Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea. 

Unul dintre angajați care se afla în concediu s-a dus de urgență la fața locului când a auzit de tragedie. Bărbatul spune că în interiorul navei se afla și unchiul lui.

Barbat: Mi-a spus e rau, e grav. M-am speriat si am plecat de acasa sa vad ce se intampla

Reporter: Sunt 2 prieteni de ai tai?

 

Barbat: Da, unul din Sacele, unul din Istria si unchiul.

Reporter: De la ce crezi ca a izbucxnit incendiul?

Barbat: De la un scurt circuit pentru ca pe nava erau fire desfacute, la bucatarie era foc. Nu stia nimeni ce sa faca.

Polițiștii și inspectorii gărzii de mediu au început imediat anchetele la fața locului.

Potrivit presei, vaporul aparține lui Ion Dumitrache, președintele organizației municipale a PSD Constanța, iar focul ar fi pornit în urma unui scurtcircuit, spun salvatorii. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI