Noi detalii explozive despre menevrele făcute de Statul Paralel, în exclusivitate la Realitatea PLUS! Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea Craiova, a făcut dezvăluiri incendiare în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” despre fostul procuror Doru Țuluș.
Adrian Mititelu îl acuză atât pe Țuluș, cât și pe presupusa sa amantă, de mușamalizarea unui dosar prin care a fost condamnat penal.
„Țuluș și soția, Claudia Roșu, amândoi procurori DNA, au cesionat lui Rotaru creanțe salariale de 56.000 de euro pe care le-au avut de încasat de la Ministerul Justiției, care ar fi vrut să plătească în rate. Rotaru le-a dat banii pe loc. Patru ani mai târziu, Țuluș l-a scos pe Rotaru de sub urmărire penal în dosarul privind Universitatea Craiova. Ulterior, alți procurori DNA au descoperit că Rotaru a primit, ilegal, de la ANRP, doar 38 de milioane de euro”, a spus Anca Alexandrescu.
„Ceva și mai grav… Când am aflat asta, eu am făcut niște plângeri lui Țuluș. Și mai rău că atunci a dat ordin la unei foste amante de-a lui, care
era procuror la Craiova, Fota Bărbulescu, care mi-a făcut dosar penal și s-a ajuns la această nenorocită de condamnare, fără faptă penală. M-am trezit în 2002 și condamnat de… exact dosarul făcut de amanta lui Țuluș”, a spus Adrian Mititelu.