STS: Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secţiile de votare, în ziua alegerilor

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secţiile de votare au fost înregistrate, duminică, cele mai multe fiind pentru suspiciuni de fraudă în cadrul proceselor electorale, a informat, luni, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Potrivit unui comunicat al STS transmis AGERPRES, cele mai multe apeluri care au semnalat nereguli privind procesele electorale au fost preluate în Bucureşti şi în judeţele Dolj, Mehedinţi, Constanţa şi Giurgiu.

Pe timpul desfăşurării alegerilor locale şi europarlamentare din ziua de duminică, în intervalul orar 07,00 – 22,00, operatorii Serviciului de urgenţă 112 au preluat şi procesat 1.736 de apeluri care semnalau evenimente în legătură cu procesul de votare, precizează STS.

„Cele mai multe cazuri au semnalat suspiciuni de fraudă în cadrul proceselor electorale – 341 apeluri, probleme privind starea urnelor, sigiliilor, ştampilelor, buletinelor de vot, secţiilor de votare etc. – 235 apeluri, tulburarea liniştii şi a ordinii publice în procesul electoral, respectiv în secţii şi în zona secţiilor de votare – 138 apeluri, afecţiuni medicale în secţii şi în zona secţiilor de votare – 71 apeluri, propagandă/campanie electorală – 67 apeluri, probleme legate de consumul şi comercializarea alcoolului în apropierea secţiilor de votare – 54 apeluri şi filmări în cadrul secţiilor de votare şi în apropierea acestora – 33 apeluri”, se arată în comunicatul citat. AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI