Dorian Popa, trimis în judecată după ce a fost prins drogat la volan

Cântărețul Dorian Popa a fost trimis în judecată, după ce în octombrie 2023 a fost prins la volan, în timp ce era sub influența canabisului.

Artistul în vârstă de 35 de ani conducea îmbrăcat în lenjerie intimă atunci când a fost oprit de polițiști. Din comunicatul IPJ Ilfov din 27 octombrie reiese că un echipaj al Poliției a oprit în trafic, în localitatea Domnești, un bărbat ce a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive în urma testului.

„Întrucât acesta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii.

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

Mai apoi, analiza toxicologică a demonstrat că Dorian Popa consumase canabis.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI