Legume și fructe care au reziduuri de pesticide cu valori peste limita maximă admisă, în piețele din România. Avertisment pentru cumpărători

Până la data de 10 aprilie 2024, inspectorii Autorității Naționale Fitosanitară (ANF) au descoperit că 11 probe, din cele 426 analizate, au conținut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maximă admisă.

Autoritatea Naţională Fitosanitară, prin oficiile sale județene, desfășoară în mod constant controlul oficial al reziduurilor de pesticide din producția internă, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) 2017/625 privind controalele oficiale și alte activități oficiale pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea animală şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor.

Astfel, ANF elaborează Programul anual național de monitorizare a reziduurilor de pesticide, program pus în aplicare de către inspectorii fitosanitari din cele 41 de oficii fitosanitare județene, prin prelevarea de probe pe care le expediază, în funcție de planificare, la cele două laboratoare ale ANF, respectiv Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale București și Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Mureș, acreditate RENAR.

Bomba de E-uri, pesticide și microplastic din alimentele de post. Ce riscuri ne pândesc la masă

„Programul de monitorizare a reziduurilor de pesticide în legume, fructe și cereale face parte din Planul național multianual de control (MANCP) si este elaborat in conformitate cu prevederile art. 30 din Regulamentului (CE) nr. 396/2005, privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrană de origine vegetală pentru animale, cu modificările și completările ulterioare si cu prevederile Regulamentul (UE) 2023/731 privind programul de control multianual coordonat al UE pentru anii 2024, 2025 și 2026 vizând asigurarea respectării limitelor maxime ale reziduurilor de pesticide, precum și evaluarea expunerii consumatorilor la aceste reziduuri din alimentele de origine vegetală și animală”, transmite sursa citată.

Prin urmare, pentru anul 2024, au fost planificate pentru monitorizare 2.245 probe reprezentate de 47 de produse agricole, din care 1.480 probe au fost planificate pentru a fi analizate de LCRPPPV- București și 765 probe de LRCRPPPV- Mureș.

În cadrul programului de control oficial, pâna la data de 10.04.2024 au fost recepționate 444 probe de fructe, legume și cereale, dintre care au fost analizate 426 conform raportului aferent perioadei 01.01.2024 – 10.04.2024.

Rezultatele obținute arată că, din cele 426 probe analizate în cadrul controlului oficial, 11 probe au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA).

În plus, au fost primite 148 și analizate 146 probe la solicitarea producătorilor sau comercianților pentru autocontrol, toate probele analizate fiind conforme.

„Din datele centralizate a reieșit că cele mai multe probe neconforme au fost descoperite la verdețuri (mărar, spanac, ceapa verde si pătrunjel). În planul de control anual s-a pus accent pe monitorizarea acestor culturi având în vedere că și în anii anteriori au fost depistate neconformități la aceste produse”, mai transmite sursa citată.

În cazurile de depășire a limitelor maxime admise ale reziduurilor de pesticide în probe, a fost notificat Punctul național de contact din cadrul ANSVSA, responsabil cu notificarea în Sistemul rapid de alertă în alimente și furaje al Comisiei Europene – iSRAFF. O neconformitate poate fi încadrată în iSRAAF sau mecanismul de Asistență și Cooperare Administrativă (AAC) în baza analizei riscului calculată pe o formulă dezvoltată de Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA). 

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI