PASTILA PENTRU SUFLET

Pilda zilei

 Pânza de paianjen

Se spune că odată o femeie a fost urmărită printr-o pădure de niște tâlhari care voiau s-o jefuiască. Femeia a intrat iute într-o mică peșteră, pe care a gasit-o în calea ei, cu speranța de a nu fi găsită. Infractorii o căutau cu insistență prin tufele din preajma peșterii. Ea le auzea vocile și pașii, și cu puținele puteri pe care le mai avea și cu multă spaimă se ruga:
 ,,Dumnezeule, Mare și Atotputernic , pune-i pe îngerii Tăi să acopere intrarea peșterii acesteia, ca să nu mă găsească.”
În acel moment, îi auzi pe bărbați apropiindu-se și mai mult de peșteră și văzu cum un păianjen mic tocmai începu să-şi țeasă o pânză la intrare. Femeia privea cu respirația tăiată și înălță o altă rugăciune, de data aceasta mai insistentă:
,,Doamne, Ți-am cerut îngeri apărători, nu un biet păianjen. Te rog, cu mâna Ta puternică pune un zid la intrare, astfel încât oamenii aceștia răi să nu poată intra și să mă omoare!” Deschise ochii, așteptând să vadă zidul de piatră blocând intrarea,dar tot ce văzu era micul păianjen care se învârtea de zor pe panza lui. Răufăcătorii ajunseseră atât de aproape de gura peșterii, încât femeia se simțea pierdută și își aștepta deja sfârșitul. Când aceia erau deja în fața peșterii, păianjenul isprăvise de acoperit intrarea. Ea, ghemuită într-un colţ, tremurând cu capul acoperit de brațe, auzi conversația dintre ei :
,,Să căutăm în această peșteră”
Inutil, răspunse un altul dintre ei. Uite, la intrare este o pânză de păianjen! Era imposibil să fi intrat fără s-o rupă. Hai, să mergem mai departe …”
______

Cerem de la Dumnezeu lucruri care din perspectiva noastră sunt ceea ce credem că avem nevoie. Dumnezeu, însă, ne dă acele lucruri care, deși par mici uneori, ele pot deveni mari și importante. Asta face diferența!
Noi cerem ziduri groase, vindecări rapide, bucurii mari, împliniri imediate …
Dumnezeu, însă, ne-ar cere, dacă L-am auzi,să avem încredere în El și să lăsăm puterea Lui să lucreze și să facă așa încât, o fragilă pânză de păianjen să ne ofere o siguranță mai mare decât un zid. Amintiți-vă mereu că Dumnezeu știe întotdeauna de ce avem nevoie cu adevărat și le va și împlini pe toate, dacă noi ne vom lăsa în voia Sa.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Filofteia

*În tradiția populară creștină, Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor și a tinerilor, și în special a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească și să aibă o viață liniștită.

*De asemenea, conform tradiției, Sfânta Filofteia este o soră îndepărtată a Sfântului Ilie.
Astfel, ea mai este numită și „aducătoarea de ploi.” De-a lungul timpului, s-au realizat mai multe procesiuni cu moaștele Sfintei pe timp de secetă, iar tradiția spune că prin mijlocirea ei în fața lui Dumnezeu, a plouat și roadele au fost bogate.

*Potrivit tradiției, de Sfânta Filofteia nu este bine să se muncească. Femeile nu au voie să spele, să calce sau să coase, iar bărbații nu au voie să meșterească.

*Tot în această zi este bine să se dea de pomană mâncare, copiilor săraci. Tradiția spune că femeile care vor face acest lucru vor fi protejate de rele și de boli grave.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI